Ginerele lui Bercea Mondialu, reţinut de DNA pentru şantajarea lui Mircea Băsescu

V.B.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 2 iunie 2014

Avocatul Adrian Gheorghiţă: "Mircea Băsescu, ameninţat cu privire la darea în vileag a unor fapte nereale"

Ginerele interlopului Bercea Mondialu, Marius Constantin fost reţinut, la finele săptămânii trecute, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma unui flagrant în care a cerut bani de la Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României.

În comunicatul remis presei de procurorii DNA, numele lui Mircea Băsescu nu este menţionat, ci se precizează doar că Marius Constantin a fost reţinut pentru 24 de ore pentru "săvârşirea infracţiunii de şantaj, în stare de recidivă".

Adrian Gheorghiţă, avocatul lui Mircea Băsescu, a declarat pentru ziarul BURSA că fratele preşedintelui a fost ameninţat cu privire la publicarea unor fapte "nereale", respectiv aplicarea de influenţă pe lângă unii judecători. Domnia sa a explicat: "Domnul Mircea Băsescu a fost ameninţat cu privire la darea în vileag a unor fapte nereale, respectiv aplicarea de influenţă pe lângă judecătorii Înaltei Curţi sau alţi judecători care nu au fost precizaţi de către suspecţi. Aceasta este starea de fapt".

Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel, a declarat, vineri, din penitenciar, pentru un post TV, că familia sa i-a plătit 600 de mii de euro lui Mircea Băsescu pentru ca el şi tatăl său să scape de închisoare.

Şi fiica lui Bercea Mondialu, Izaura Anghel, susţine că banii pe care i-a luat de la Mircea Băsescu reprezintă o parte dintr-o datorie mai veche, de 600 de mii de euro, pe care fratele preşedintelui Traian Băsescu i-a primit de la Sandu Anghel, ca să-l ajute pe acesta să nu facă închisoare, potrivit surselor din presă. Izaura Anghel a declarat că familia sa i-a dat lui Mircea Băsescu cei 600 de mii de euro ca să-l scape pe Bercea Mondialu de închisoare, dar, după ce tatăl ei a fost condamnat cu executare, i-a cerut banii înapoi fratelui preşedintelui.

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a declarat vineri, pentru ziarul BURSA, că acuzaţiile rudelor lui Bercea Mondialu "sunt mincinoase şi nu au nicio legătură cu realitatea". Domnul Oprea ne-a transmis: "Domnul Florin Anghel, doamna Fănica Anghel, domnul Marius Constantin, doamna Izaura Anghel şi un minor au încercat să-l şantajeze pe domnul Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, domnul Traian Băsescu. Aşa cum prevede legislaţia în vigoare, domnul Mircea Băsescu a sesizat de îndată organele de anchetă. Acuzaţiile vehiculate de presă şi atribuite unei rude a domnului Sandu Anghel sunt mincinoase şi nu au nicio legătură cu realitatea".

Comunicatul DNA precizează: "În cauză mai sunt cercetate două persoane, respectiv Anghel Izaura şi un minor în vârstă de 17 ani, faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj". Procurorii mai spun că, în zilele de 26 mai şi 29 mai, Marius Constantin "a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunţător în cauză, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie. Ameninţările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro".

Joi, 29 mai, Marius Constantin şi cele două persoane au primit "10.000 de euro de la persoana vătămată", prilej cu care a fost constatat flagrantul. Tribunalul Constanţa va judeca cererea de arestare preventivă a lui Marius Constantin. Ceilalţi doi inculpaţi se află, în prezent, sub control judiciar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb