Banca Italo Romena a anunţat azi numirea lui Giulio Simonelli în funcţia de director general al instituţiei, după încheierea mandatului lui Antonio Bianchin, care va ocupa o nouă poziţie în cadrul grupului Veneto Banca. Acesta a ocupat anterior funcţia de director general al Băncii Apulia din Italia, care la începutul lui 2010 a devenit parte a Veneto Banca.
Giulio Simonelli şi-a început activitatea în domeniul bancar în anul 1986, iar în anul 2000 a intrat în grupul Banca Apulia. În cadrul acestei instituţii a ocupat diverse funcţii de coordonare şi conducere, ultima fiind cea de director general al băncii, din februarie 2008 până în 2011.