Give us hope, Britannia!

Mai avem o săptămână până când vom şti dacă "rebelii" din Marea Britanie vor oferi "o nouă speranţă" în faţa "primului imperiu neimperial" din istorie. Oare vor rezista aceştia în faţa campaniei propagandistice fără precedent şi catastrofelor care sunt prezise?

M-am întrebat mereu de ce partidele sau alianţele aflate la putere într-o democraţie au nevoie de campanie electorală odată cu apropierea noilor alegeri. Nu ar trebui ca faptele, starea de lucruri sau tendinţele economice deja conturate să vorbească de la sine în favoarea celor aflaţi la putere?

Aceeaşi întrebare ar trebui să fie luată în considerare şi de forţele politice, atât din Marea Britanie cât şi din Uniunea Europeană, atunci când teroarea, "Proiectul Teama" după cum este numit în presa britanică, a rămas singurul argument în favoarea rămânerii.

După organizaţiile internaţionale, bănci, bănci centrale şi alte "instituţii de bine", a venit rândul şi celei mai importante reviste din Germania, Der Spiegel, să facă un apel disperat: "Vă rugăm să nu plecaţi!"

"Dacă Britania este înţeleaptă, va rămâne membru al UE, deoarece va recunoaşte că miza este viitorul Vestului", scriu editorii revistei şi apreciază că "votul va fi în favoarea competitivităţii în vremuri de schimbare şi lupte între puterile lumii".

Competitivitatea pe care o au în vedere este, probabil, cea economică, însă un astfel de argument nu stă în picioare. Cel puţin de la declanşarea crizei globale, competitivitatea Europei, fără a lua în considerare şi Germania, îşi menţine tendinţa de scădere, nu doar ca urmare a lipsei reformelor structurale, ci, mai ales, ca urmare a lipsei unui cadrul care să favorizeze adaptarea rapidă în faţa schimbărilor la nivel global. Monstrul birocratic reprezentat de UE nu poate asigura aşa ceva, pentru că elitelor europene le este teamă de tot ceea ce înseamnă autonomie locală şi libertate economică.

Atitudinea dispreţuitoare a editorilor Der Spiegel faţă de "britanicii în vârstă şi mai puţin educaţi" este similară celei manifestate de elitele europene, care au făcut şi fac eforturi pentru evitarea oricărui referendum, probabil pentru că ele sunt educate şi ştiu mai bine.

"Dacă se votează ieşirea, din cauza unui număr mare de britanici în vârstă şi mai puţin educaţi care doresc cu ardoare acest lucru, Germania şi restul Europei trebuie să accepte că Uniunea Europeană de astăzi este disfunc-ţională şi neatractivă", mai scrie Der Spiegel şi dezvăluie, intenţionat sau nu, adevărata faţă a UE.

Comentariile de pe marginea editorialului din Der Spiegel au fost, majoritatea, în favoarea ieşirii Marii Britanii. "Tebuie să plecaţi", a scris un cetăţean german, pentru că "UE a devenit un monstru birocratic care ne subminează suveranitatea", iar "UE nu mai serveşte cetăţenii, ci doar grupurile de interese care prosperă de pe urma subvenţiilor şi reglementărilor". Ieşirea Marii Britanii din UE ar reprezenta, astfel, speranţa "revenirii UE la ideea simplă, dar puternică, a păcii şi comerţului liber".

Un alt cititor consideră că "oamenii din Europa vor mulţumi celei mai vechi democraţii pentru acest impuls important", iar o opinie este plină de entuziasm pentru simplul fapt că britanicii pot vota într-un referendum. "Felicitări pentru că aveţi dreptul la un astfel de vot. Ceilalţi cetăţeni nu îl au şi toată lumea ştie motivul", scrie cititorul Der Spiegel.

După ce caracterizează articolele din numărul "omagial" al revistei germane drept propagandă şi nimic altceva, alt cititor ridică un mare semn de întrebare referitor la desfăşurarea corectă a referendumului. Într-o discuţie cu un apropiat, angajat al Comisiei Europene, acesta l-a asigurat că "ieşirea nu se va întâmpla", deoarece "ne asigurăm noi că nu se va întâmpla".

Henri de Castries, directorul executiv al grupului de asigurări Axa şi preşedintele Grupului Bilderberg, a avertizat că există "o probabilitate foarte ridicată" a unui vot pentru ieşirea Marii Britanii din UE, iar "situaţia nu este deloc simplă nici în cazul rămânerii", după cum scrie Bloomberg.

În cazul votului favorabil pentru Brexit, şi alte ţări vor încerca să obţină tratament special în cadrul blocului, iar aceasta poate implica "accelerarea procesului de destrămare a Europei", a mai declarat Henri de Castries.

Era de aşteptat ca preşedintele Grupului Bilderberg să încerce susţinerea "confuziei" dintre Europa şi Uniunea Europeană la nivelul populaţiei, dar evoluţia scenei politice continentale arată erodarea până aproape de dispariţie a încrederii în "proiectul european".

În ciuda volatilităţii ridicate din ultima perioadă, "aşteptările privind rămânerea Marii Britanii în UE sunt persistente pe pieţele financiare", se arată într-un articol recent tot de la Bloomberg.

Pe de altă parte, Brexit-ului i se pregăteşte şi statutul de "ţap ispăşitor" pentru crizele economice şi financiare viitoare, o justificare extrem de convenabilă autorităţilor europene care sunt depăşite de situaţie.

Pentru reputatul jurnalist britanic Ambrose Evans-Pritchard, de la The Telegraph, argumentele economice nu sunt primordiale în luarea deciziei.

Într-un articol în care argumentează de ce votează, "cu tristeţe şi torturat de îndoieli", pentru ieşirea din UE, Evans-Pritchard scrie că "un astfel de vot este în favoarea supremaţiei Parlamentului naţional şi nimic altceva".

Revenirea la suveranitatea naţională este necesară deoarece "puterea executivă a Comisiei Europene seamănă mai mult cu puterea papalităţii din secolul al XIII-lea decât cu aceea a unui serviciu public modern", iar "Curtea Europeană de Justiţie îşi arogă o supremaţie fără drept de apel".

În opinia lui Evans-Pritchard, "construcţia actuală a UE nu este doar corozivă, ci de-a dreptul periculoasă", în condiţiile în care "Proiectul European distruge instituţiile naţionale şi nu reuşeşte să pună în loc structuri legitime la nivel european".

"Astfel mor democraţiile", mai scrie jurnalistul de la The Telegraph, parafrazând un judecător al Curţii Supreme din Marea Britanie.

Ambrose Evans-Pritchard a urmărit de la Bruxelles principalele etape ale "construcţiei" europene, iar într-un articol din perioada întâlnirii la nivel înalt de la Maastricht a scris că "elitele europene s-au angajat pe calea unui experiment nesăbuit cu dispreţul unui vandal care nesocoteşte coeziunea societăţilor străvechi".

Pentru jurnalistul britanic, "UE a depăşit o linie fatală când a introdus prin contrabandă Tratatul de la Lisabona, deşi a fost respins de alegătorii francezi şi olandezi în prima sa versiune".

Nimic nu se compară, însă, cu "aroganţa monedei unice", ale cărei "greşeli de proiectare nu au fost niciodată asumate".

Despre politicile care au transformat contracţia economică în depresiune şi au dus şomajul din rândul tinerilor într-o mare parte a Europei la "un nivel pe care nimeni nu l-ar fi crezut posibil sau tolerabil într-o societate civilizată modernă", Evans-Pritchard scrie că "vina a fost aruncată doar asupra victimelor".

"Nu a existat o comisie a adevărului şi reconcilierii care să analizeze cea mai mare crimă economică a timpurilor moderne", mai arată jurnalistul britanic, şi "nu ştim cine este cu adevărat responsabil, deoarece puterea a fost exercitată prin jocul din umbră al elitelor din Berlin, Frankfurt, Bruxelles sau Paris".

Şi atunci, cum poate exista speranţă pentru redresarea şi progresul Uniunii Europene, dacă puterea aproape absolută nu este însoţită măcar de o brumă de responsabilitate?

Ceea ce a devenit "construcţia europeană" în ultimii ani reflectă perfect verdictul Lordului Acton din urmă cu aproape două secole: "Puterea are tendinţa de a corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut".

Tot atunci, Marea Britanie se afla în plină Revoluţie Industrială, deşi imperiul său extins i-ar fi permis să trăiască prin exploatarea coloniilor de pe mai multe continente, aşa cum face "imperiul neimperial" din Europa de astăzi, prin exploatarea "coloniilor" din estul continentului.

De ce nu s-au mulţumit britanicii cu "parazitarea" resurselor naturale din alte ţări? Astăzi este greu de crezut că o astfel de revoluţie industrială ar fi fost posibilă dacă imperiul ar fi avut caracteristicile Uniunii Europene, deoarece resursele naturale nu sunt garanţia dezvoltării.

Acestea probleme nu se găsesc, din păcate, pe agenda liderilor europeni. "Ca istoric îmi este teamă că Brexit-ul poate reprezenta începutul distrugerii nu doar pentru UE ci şi pentru civilizaţia politică a Vestului", a declarat recent Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, într-un interviu pentru revista germană Bild.

Când un politician al cărui crez este că "atunci când situaţia devine serioasă trebuie să minţi" devine preşedinte al Comisiei Europene, prezumţia de nevinovăţie sau de urmărire neobosită a intereselor "europenilor" nu mai poate fi aplicată. Dacă aceasta este noua "civilizaţie politică a Vestului", de ce ar trebui păstrată cu orice preţ?

În ciuda declaraţiilor oficiale ale autorităţilor noastre, Brexit-ul reprezintă o speranţă şi pentru România, atât din punct de vedere al perspectivelor economice cât şi al celor de reformare fundamentală a clasei politice.

Cei aproape 10 ani care au trecut de la intrarea noastră în UE au demonstrat că fondurile europene nu reprezintă un panaceu al dezvoltării, iar statutul de membru al Uniunii Europene nu a reprezentat o piedică în calea corupţiei politice. De fapt, "evoluţia" democraţiei noastre post-decembriste parcă ar arăta că autorităţilor europene le convine această stare de fapt, atâta timp cât "autorităţile" noastre respectă cu sfinţenie directivele de la Bruxelles.

Ieşirea Marii Britanii din UE nu va schimba peste noapte această stare de lucruri, însă poate oferi măcar o nouă speranţă.

Give us hope, Britannia!