"Goldman Sachs", acuzată că şi-a înşelat clienţii

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 aprilie 2011

Banca a câştigat din prăbuşirea pieţei imobiliare

"Deutsche Bank", la rândul său, vinovată de colapsul acestei pieţe

Banca americană "Goldman Sachs Group" Inc. şi-a înşelat clienţii cu privire la pariurile sale pe titlurile legate de piaţa imobiliară, potrivit anunţului autorităţilor SUA.

Senatorul Carl Levin, preşedintele comisiei senatoriale care a inves-tigat cauzele crizei financiare, a declarat, la finele unei investigaţii care a durat doi ani, că vrea ca Departamentul Justiţiei din SUA şi Comisia pentru operaţiuni bursiere (Securities & Exchange Commission - SEC) să examineze dacă "Goldman Sachs" a încălcat legea prin faptul că şi-a înşelat clienţii care au cumpărat produse complexe cunoscute sub denumirea de obligaţiuni ipotecare de tip CDO (collateralized debt obligations), întrucât aceştia nu ştiau că banca va avea de câştigat dacă titlurile îşi pierd din valoare. (A.V.)

Carl Levin, care susţine că "Goldman Sachs" a înşelat şi Congresul SUA, a mai precizat că procurorii federali ar trebui să decidă dacă este cazul ca directorul executiv al băncii, Lloyd Blankfein, şi alţi angajaţi ai acesteia să fie acuzaţi şi de sperjur. Este vorba despre cei are au depus mărturii în acest caz, în faţa Congresului SUA, în 2010.

Potrivit afirmaţiilor senatorului Levin, cei în cauză au negat sub jurământ că "Goldman Sachs" a acţionat în favoarea sa.

"Goldman şi-a înşelat în mod evident clienţii, la fel şi Congresul", a spus Levin, la prezentarea raportului care conţine 640 de pagini. Conform documentului, cea mai mare parte a vinei pentru colapsul, din 2008, al pieţei imobiliare o poartă băncile care au câştigat miliarde de dolari din profiturile generate de produsele financiare care s-au prăbuşit odată cu piaţa menţionată. Sunt acuzate în primul rând "Goldman Sachs" şi "Deutsche Bank" AG, pentru vânzarea de CDO-uri.

În privinţa "Deutsche Bank", raportul arată că banca germană a contribuit la crearea unui pachet de instrumente financiare garantate prin ipoteci în valoare de 1,1 miliarde de dolari, numit Gemstone VII, format din active de slabă calitate, calificate de traderul său de top drept "o porcărie". Banca a vândut aceste produse înainte de prăbuşirea pieţei.

"Deutsche Bank" a pierdut 4,5 miliarde de dolari când s-a prăbuşit piaţa, dar pierderile ar fi fost mai mari dacă nu ar fi vândut instrumente financiare precum Gemstone, notează raportul. Potrivit "Deutsche Bank", la nivelul instituţiei au existat opinii divergente privind piaţa imobiliară americană. Totuşi, punctele de vedere ale băncii au fost comunicate pieţei.

"Goldman Sachs" neagă acuzaţiile aduse de senatorii SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb