Gorenje România estimează o creştere cu 10% a vânzărilor în acest an

F.A.
Companii / 30 iulie 2013

Importatorul şi distribuitorul de produse electrocasnice Gorenje România, parte a grupului sloven Gorenje, mizează pe o creştere cu 10% a vâzărilor în acest an, comparativ cu 2012, la peste 13 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă.

"Anul trecut vânzările de produse Gorenje pe piaţa din România au ajuns la circa 12 milioane de euro, conform estimărilor. Pentru acest an însă, mizăm pe un avans cu 10% datorită dezvoltării reţelei de distribuţie şi a lărgirii categoriilor de produse", a declarat Damir Drazetic, Director General al Gorenje România.

Potrivit afirmaţiilor sale, în acest an electrocasnicele mari vor reprezenta aproximativ 70% din vânzările Gorenje, în timp ce electrocasnicele mici aduc 30% din business-ul companiei pe piaţa locală.

"În ceea ce priveşte cota de piaţă pe care o deţinem, acesta este cuprinsă între 3% şi 10% în funcţie de categoriile de produse", a mai adăugat reprezentantul companiei.

Acesta a subliniat că un avans important va fi raportat în acest an şi pe segmentul electrocasnicelor încorporabile, acestea fiind tot mai mult alese de către români datorită designului special.

"Din totalul vânzărilor Gorenje, 35% sunt realizate în reţelele naţionale de magazine specializate, în timp ce 25% prin intermediul magazinelor independente", a afirmat reprezentantul companiei.

Potrivit comunicatului, magazinele de tip cash and carry, hypermarketurile şi reţelele de do-it-yourself aduc, şi ele, 20% din business-ul anual al Gorenje, în timp ce vânzările online reprezintă 17%. Compania are parteneriate şi cu reţele specializate în vânzarea de mobilier de bucătărie, acestea reprezentând 3% din business.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb