Preşedintele PNL, Alina Gorghiu îşi continuă disputa cu premierul Victor Ponta legată de alocaţia pe care o primesc copiii. Cei doi politicieni au avut un dialog la distanţă pe marginea acestui subiect, premierul susţinând că alocaţia a fost deja dublată, acum fiind de 84 de lei, fapt infirmat ulterior.
Alina Gorghiu a revenit asupra subiectului în cadrul unei conferinţe de presă acuzându-l pe premier de minciună: "Parcă se reia întreaga campanie de minciuni din campania electorală din noiembrie, 2014, atunci era vorba de pensii, acum de alocaţii. Vreau să le spun tuturor, şi să înţeleagă toţi pesediştii, de la Ponta în jos, faptul că în România, alocaţia pentru copii nu a mai fost actualizată de şapte ani de zile şi se situează sub media europeană, care este la 100 de euro. Cei 42 de lei alocaţi copiilor din România înseamnă mai puţin de zece euro. Ponta spunea că nu există alocaţie sub 84 de lei. Nu mai vreau să fac demonstraţii, dar mă obligă premierul.(...) Ideea este că alocaţia, în România nu e corelată nici un inflaţia, nici cu puterea de cumpărare şi nici cu coşul zilnic, şi mai ales cu necesităţile unui copil la hrană, întreţinere şi studiu şi evident că avem cel mai mic raport alocaţie /salariu din UE, valoarea alocaţiei însemnând doar 4% din salariul minim". Preşedintele PNL i-a solicitat în mod public premierului să transpună în viaţa reală mărirea de alocaţii efectuată pe Twitter şi să facă anunţul în cel mai scurt timp posibil: "Dacă simte nevoia să urgenteze, sunt absolut convinsă că măreaţa statistică, în privinţa Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului, nu va fi stricată de o ordonanţă de urgenţă în care să mărească aceste alocaţii. Dacă crede că este o zi în care nu vrea să deranjeze poporul român cu anunţuri, aşa cum a făcut în cazul demisiei lui Vâlcov, îl anunţ că aşteptăm cu interes inclusiv ziua de duminică să facă acest anunţ".
Alina Gorghiu a oferit şi câteva exemple legate de cât este alocaţia copiilor la vecinii noştri aflaţi în Uniunea Europeană, 63 de euro în Ungaria, 13 euro în Bulgaria.