GRADUL DE ÎNDATORARE AL INVESTITORILOR DE PE PIEŢELE INTERNAŢIONALE NU MAI POATE FI IGNORAT Ce se întâmplă când băncile centrale nu mai pot susţine "pieţele"?

Pieţele nu au mai avut răbdare pentru transferul puterii între Ben Bernanke şi Janet Yellen. Declinul major, înregistrat de la începutul anului nu doar pe pieţele emergente, arată că temperarea tiparniţelor este un fenomen deosebit de negativ.

Când Alan Greenspan a fost numit la conducerea Federal Reserve, în august 1987, pieţele au aşteptat câteva luni înainte să se prăbuşească. Bernanke a fost mai norocos. La preluarea ştafetei de la Greenspan, fostul profesor de la Princeton "nu era conştient de fisurile care se deschideau în fundaţia sistemului financiar şi al economiei din Statele Unite", după cum se arată pe site-ul Institului Brookings, unde fostul şef al Fed-ului a devenit "asociat distins".

Tocmai această ignoranţă l-a determinat să adopte politici ad-hoc, majoritatea având la bază diferite grade de "dezlănţuire" a tiparniţelor.

"Salvatorul-şef", după cum îl numeşte noul său angajator, a condus "un experiment istoric de politică monetară", al cărui scop, aproape unic, a fost stimularea efectului de bogăţie indus de creşterea burselor.

Pentru o perioadă îndelungată, elemente fundamentale, cum este şi profitabilitatea, nu au mai contat. Acţiunile creşteau sub impulsul valului monetar aruncat pe piaţă de Federal Reserve.

Dobânzile, aflate la minime istorice, şi programul de relaxare cantitativă au determinat investitorii să-şi extindă conturile în marjă peste orice limită raţională.

În presa financiară internaţională au început să fie contabilizate recordurile încă din prima jumătate a anului trecut. În decembrie 2013, Wall Street Journal scria că "investitorii au împrumutat sume record în noiembrie 2013, iar datoriile din conturile în marjă au crescut pentru a şasea lună consecutiv".

Ultimele date de la NYSE (n.a. New York Stock Exchange), pentru decembrie 2013, arată că împrumuturile investitorilor au crescut cu 34,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, până la 444,9 miliarde de dolari (vezi grafic).

În aceste condiţii, soldul net al conturilor în marjă a ajuns la o valoare negativă de aproape 150 de miliarde de dolari, nivel care poate fi comparat doar cu valorile negative de la începutul deceniului trecut. Atunci bursele americane au înregistrat o scădere majoră, pe fondul spargerii bulei speculative din sectorul noilor tehnologii.

Conform articolului din WSJ, "creşterea datoriilor din conturile în marjă este văzută ca un semnal al încrederii investitorilor, care se pot împrumuta mai mult pe baza creşterii valorii portofoliilor". Însă evoluţia din ultimele luni reprezintă un serios semnal de alarmă, deoarece ponderea în PIB a datoriilor din conturile în marjă a ajuns aproape de valorile înregistrate în 2000 şi 2007, când bursele au înregistrat corecţii masive.

Wolf Richter, investitor şi analist al pieţelor de capital, scria, recent, că datoriile din conturile de marjă au o caracteristică specială: ating un vârf în apropierea unei prăbuşiri a pieţelor. Richter ne aminteşte că datoriile din conturile în marjă au crescut până la 381 miliarde de dolari în 2007, fiind urmate de o scădere a indicelui S&P 500 cu 57%. Deşi nu uită să precizeze că nu există o relaţie de cauzalitate bine stabilită între datoriile din conturile în marjă şi scăderea pieţelor, Wolf Richter insistă să ne amintească de vânzările masive ale insiderilor, despre care au scris şi principalele agenţii de ştiri. Avertismentul este clar: "puţini sunt aceia care se pot adăposti în faţa unu cerc vicios al vânzărilor".

Pentru Bill Fleckenstein, administrator al unui fond de hedging din SUA, piaţa americană este supraevaluată, conform unor declaraţii recente pentru postul de televiziune CNBC. Raportul dintre preţurile acţiunilor şi profiturile companiilor nu este justificat, în opinia lui Fleckenstein, deoarece "tipărirea banilor nu face economia să funcţioneze mai bine, ci doar determină o evoluţie nebunească a acţiunilor". "Motivul pentru care piaţa a crescut anul trecut a fost doar trilionul de dolari tipărit de Fed", a mai declarat Bill Fleckenstein.

"Cred că experienţa relaxării cantitative ne-a demonstrat că aceasta este un eşec complet", a declarat şi investitorul elveţian Marc Faber într-un interviu telefonic acordat postului de televiziune CNBC. În opinia lui Faber, "relaxarea cantitativă nu a făcut decât să crească preţul activelor financiare, dar fără să influenţeze pozitiv standardul de viaţă al cetăţenilor din SUA sau din alte ţări", iar "preţul acţiunilor din Statele Unite trebuie să scadă cu până la 40% pentru a deveni atractive".

În ultima analiză adresată investitorilor, Bill Gross, director executiv la Pacific Investment Management Company LLC, a scris că "preţurile activelor financiare sunt dependente de expansiunea creditului", iar "creşterea viitoare poate să nu fie aşa de robustă cum arată modelele FMI, pe fondul temperării relaxării monetare". Acesta este motivul pentru care Gross a mai declarat că "zilele în care te puteai îmbogăţi rapid au trecut, dar s-ar putea să fi trecut şi zilele în care te puteai îmbogăţi mai lent". Din păcate, aceste declaraţii reflectă distorsionarea completă a termenului de bogăţie în zilele noastre. Odată demult, în afara hoţilor şi a "demnitarilor" care îşi puteau jefui cu impunitate supuşii, bogaţi erau cei care ofereau bunuri sau servicii indispensabile comunităţii.

Dar acele vremuri au trecut. Acum, bogăţia depinde de conexiunea directă la sursa banilor ieftini. Tocmai de aceea, "Goldman Sachs şi alţii fac apel la calm", pentru ca investorii să nu dezerteze în masă, după cum scria recent Bloomberg.

Tot Bloomberg ne informează că autorităţile olandeze le cer conducătorilor de bănci să depună următorul jurământ: "Jur că voi face totul pentru a păstra şi îmbunătăţi încrederea în industria financiară. Aşa să mă ajute Dumnezeu". Chiar dacă intenţiile sunt lăudabile, un astfel de jurământ nu mai are nicio acoperire şi nicio valoare, asemeni "banilor" aruncaţi pe piaţă de băncile centrale.

Oare de ce s-a ajuns aici? Nu era mai simplu să se respecte un principiu arhaic simplu: omul trebuie să fie om, iar porcul fript?