Grapini: "Impozitul forfetar, din semestrul al doilea"

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 aprilie 2013

Maria Grapini

Maria Grapini

Impozitul forfetar va fi aplicat din al doilea semestru al aces­tui an, a spus, ieri, Maria Grapini, ministrul delegat pentru turism, mediu de afaceri şi IMM, care a precizat că Ministerul Economiei (ME) a finalizat studiile de impact pentru aplicarea acestui impozit.

Oficialul a anunţat că a trimis studiile Ministerului Finanţelor Publice (MFP), adăugând: "Studiile de impact le-am făcut noi, le-am predat la domnul Chiţoiu (n.r. ministrul finanţelor publice) şi rămâne ca din semes­trul doi să fie aplicat acel nou impozit, în funcţie de anumiţi indicatori relevanţi, la hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, baruri, reparaţii auto, pe coduri CAEN. Niciodată nu s-a aplicat decât un impozit general. De aceea este o diferenţă foarte mare faţă de ceea ce s-a aplicat până acum".

Maria Grapini susţine că există diferenţe între potenţialul de a obţine profit, în funcţie de domeniul de activitate.

Domnia sa a precizat: "Sper că aşa va ieşi până la urmă hotărârea de Guvern, să se facă impozitarea în func­ţie de domeniul de activitate. Altfel este în reparaţii auto, altfel este în industria hotelieră şi altfel este în alimentaţia publică".

Ministrul de resort a anunţat încă din luna ianuarie că intenţionează să facă toate demersurile astfel încât impozitul forfetar să poată fi aplicat din semestrul al doilea al acestui an, menţionând că acesta se va aplica sub formă de procent dintr-un venit standard pentru fiecare domeniu.

Maria Grapini a specificat, la începutul lui 2013, că studiul privind impactul acestei măsuri va fi finalizat în primul trimestru al anului.

Oficialul a declarat, la vremea res­pectivă: "În semestrul al doilea ar putea fi aplicat impozitul forfetar, dacă ne mişcăm repede, adică să terminăm studiul de impact în primul trimestru. Studiul a început şi trebuie să îl terminăm în primul trimestru. Dacă nu, nu-l vom putea aplica în acest an".

Potrivit domniei sale, consilierii din cadrul ministerului de resort urmau să stabilească numărul de restaurante, pensiuni, baruri şi alte structuri care ar putea intra sub incidenţa impozitului.

Deşi hotelierii s-au opus aplicării impozitului forfetar, afirmând că introducerea lui nu ar fi decât o taxă în plus pentru hoteluri şi pensiuni, stimulând evaziunea şi munca la negru, întreprinzătorii au anunţat că nu se vor opune impozitului forfetar, dacă vor fi respectate punctele pe care le-au discutat cu ministrul Grapini şi dacă testele şi analizele vor avea efecte pozitive.

Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a spus, în ianuarie, că impozitul forfetar urmăreşte simplificarea birocraţiei şi că va fi stabilit doar după consultările cu reprezentanţii domeniilor vizate: "Se va introduce (n.r. impozitul forfetar) selectiv, doar în anumite domenii, în special în servicii, unde există un grad redus de fiscalizare. Se are în vedere să se elimine situaţiile în care un hotel important din Bucureşti, cu un grad de ocupare de peste 80%, nu plăteşte impozit că nu raportează, de ani de zile, profit. Deci, se va aplica mai ales unităţilor de turism, de cazare, dar şi saloanelor de coafură şi unităţilor de încălţăminte etc.".

Potrivit domniei sale, vor fi avute în vedere criterii precum amplasarea afacerii, vadul comercial şi indicele de sezonalitate, care sunt analizate pentru stabilirea acestei taxe.

Cristian Pârvan a menţionat, la rândul său: "Se intenţionează abandonarea acelui impozit forfetar care nu ar ţine cont decât de cifra de afaceri şi se doreşte aplicarea unui impozit pentru sectorul servicii care să echilibreze nevoia statului de a încasa taxe, în mod corect, cu fiscalizarea mediului de afaceri de aşa natură încât acesta să rămână interesat să funcţioneze pe piaţa noastră. Va fi aplicat tot la cifra de afaceri, dar se va ţine cont de mai mulţi factori, cum ar fi vadul comercial. Există posibilitatea ca angajatorii care încheie contracte de muncă să beneficieze de o reducere a acestui impozit pentru fiecare salariat cu carte de muncă pe care îl are în compania sa".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb