Grecia a adoptat noi măsuri de austeritate, de 6,6 miliarde euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 octombrie 2011

Conform proiectului de buget, economia elenă va scădea cu 5,5% în acest an.

Conform proiectului de buget, economia elenă va scădea cu 5,5% în acest an.

Ţinta de deficit bugetar pe 2011 şi 2012 a fost modificată în creştere

Guvernul Greciei a adoptat, duminică seara, un nou program de reducere a cheltuielilor publice, susţinut de creditorii internaţionali, însă acesta prevede un deficit bugetar mai mare decât cel estimat anterior.

Cabinetul condus de premierul George Papandreou a stabilit măsuri adiţionale de austeritate în sumă de 6,6 miliarde euro. Ţinta de deficit bugetar pe 2012 a fost previzionată la 6,8% din PIB, faţă de 6,5% - obiectivul estimat anterior cu UE, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE). Pentru anul curent, ţinta de deficit a fost prevăzută la 8,5% din PIB, comparativ cu 7,6%, cât era ţinta precedentă.

"Deciziile importante care vor fi luate la nivel european depind, în primul rând, de noi", a spus Papandreou, adăugând: "Trebuie să demonstrăm că vrem să ne atingem ţintele".

Măsurile stabilite de Executivul de la Atena, care necesită aprobarea Parlamentului, trebuie să asigure eliberarea, în această lună, a tranşei de 8 miliarde euro din împrumutul obţinut de Grecia anul trecut.

Noul plan de austeritate presupune identificarea de către guvern, până în decembrie, a 30.000 de lucrători din sectorul public pentru reducerea salariilor, pensionare anticipată, eventual disponibilizare. Planul urmăreşte realizarea de economii în sumă de 300 de milioane de euro în 2012.

Amintim că inspectorii UE - FMI au revenit la Atena în data de 29 septembrie, în vederea reluării analizei performanţelor ţării în respectarea condiţiilor prevăzute în acordul de împrumut. Aceştia trebuie să decidă dacă Grecia se califică pentru încasarea celei de-a şasea tranşe, de opt miliarde euro, din finanţarea externă. Fără banii de la creditorii externi, statul elen ar putea intra în incapacitate de plată luna aceasta.

Grecia a promis să majoreze taxele, să reducă salariile din sectorul public şi numărul de angajaţi bugetari cu 20%, până în 2015.

Executivul de la Atena anticipează că, în 2012, Grecia va avea un deficit bugetar de 14,7 miliarde euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb