Grecia ar putea organiza un referendum pe marginea reformelor necesare obţinerii prelungirii pachetului de finanţare externă, în situaţia în care zona euro respinge planul de renegociere a datoriei ţării, a anunţat ieri, ministrul elen al finanţelor, Yanis Varoufakis.
Afirmaţiile sale au fost făcute înaintea unei întruniri a miniştrilor de finanţe din uniunea monetară (Eurogroup), în cadrul căreia autorităţile elene urmau să ofere detalii privind planurile privind datoria ţării şi termenii de creştere economică.
Însă, premierul elen Alexis Tsipras a reacţionat la cele spuse de Varoufakis, îndemnându-l să utilizeze "mai puţine cuvinte şi mai multă acţiune".
La finele săptămânii trecute, Varoufakis a declarat, pentru Corriere della Sera, că opţiunile Atenei sunt alegerile sau referendumul, în cazul în care zona euro nu va accepta planurile de reformă. "Dacă va fi necesar, dacă ne vom lovi de neîndurare, vom apela la poporul elen, fie prin alegeri anticipate, fie prin referendum", a declarat, potrivit cotidianului italian, ministrul grec.
În opinia unor analişti, aceste afirmaţii au fost interpretate ca o ameninţare cu părăsirea zonei euro, în cazul în care negocierile cu partenerii eşuează. Însă, oficialii greci au negat o astfel de interpretare.
Yanis Varoufakis a menţionat că Grecia nu va avea nevoie să încheie un al treilea acord de finanţare cu Uniunea Europeană: "Nu cred că va fi necesar un nou împrumut.
Nu vom mai apela la un mecanism de finanţare în schimbul aplicării unui program de reforme. Propunerea noastră către partenerii europeni reprezintă un proiect de a reda Greciei oportunitatea să crească şi să elimine criza umanitară".
Vineri, guvernul de la Atena a transmis UE o listă cu şapte măsuri principale pe care Grecia intenţionează să le aplice pentru ca partenerii internaţionali să deblocheze o nouă tranşă din împrumutul acordat ţării. Varoufakis şi-a exprimat optimismul cu privire la noua rundă de discuţii dintre miniştrii finanţelor din zona euro, care, însă, nu au fost mulţumiţi de planul Atenei.
Grecia vrea să realizeze economii de 200 de milioane de euro prin reducerea cheltuielilor publice şi reducerea birocracţiei, respectiv prin eliminarea evaziunii fiscale.
Germania a atras atenţia că Grecia trebuie, mai întâi, să-şi implementeze reformele, iar apoi să ajungă la un acord cu partenerii din zona euro.
La rândul său, liderul Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat, înaintea reuniunii de ieri, că Grecia nu mai trebuie "să piardă timpul", respectiv să intre în negocieri serioase şi să implementeze un program de reforme care să asigure finanţarea urgentă de care are nevoie Atena.
"Prea puţin a fost făcut de la reuniunea anterioară a Eurogroup, din urmă cu două săptămâni, în privinţa discuţiilor şi a implementării", a declarat Dijsselbloem, adăugând că nu mai este vreme de pierdut, iar negocierile serioase trebuie reluate.
1. fără titlu
(mesaj trimis de h20 în data de 10.03.2015, 19:28)
o cauta cu lumanarea.