Actualizare 13:51
Controlorii de trafic aerian din Grecia au anulat acţiunile de protest prevăzute pentru zilele de 9, 10, 12 şi 13 octombrie, în urma întâlnirii "constructive" cu Ministerul Transporturilor, informează agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Anunţarea declanşării grevei controlorilor de trafic a coincis cu trimiterea în Parlament a unei propuneri legislative care vizează modificarea structurii Autorităţii Aviaţiei Civile.
(M.I.)
--------
Companiile aeriene greceşti sau care deservesc Grecia au anunţat ieri anularea a numeroase zboruri, în prima zi a unei greve a controlorilor de trafic aerian, prevăzută să dureze până joi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Companiile elene Aegean şi Olympic au anulat împreună toate zborurile internaţionale, în timp ce Ryanair a anunţat că a anulat 110 zboruri pentru întregul weekend.
Compania low-cost a lansat un apel Comisiei europene pentru ca ea să "împiedice aceste greve ale controlorilor de trafic aerian să se repete".
Controlorii protestează împotriva aplicării reformelor care le înlătură rolul administrativ fără ca aceasta să se fi discutat cu sindicatul lor. Ministrul grec al transporturilor, Christos Spirtzis le-a reproşat "o grevă din motive politice", "fără o cerere precisă", dar s-a declarat dispusă să discute cu greviştii dacă vor.