Grecia, din nou în recesiune

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 mai 2015

Grecia, din nou în recesiune

Reuniune de urgenţă a Cabinetului elen

--------------

Actualizare 19:37 Varoufakis: "BCE evită eşalonarea plăţilor Greciei pentru că Mario Draghi se teme de Germania"

Banca Centrală Europeană se opune eşalonării plăţilor datorate de Grecia pentru că preşedintele instituţiei, italianul Mario Draghi, se teme să nu supere Germania, acuză Yanis Varoufakis, ministrul grec al Finanţelor.

"În perioada iulie-august, Ministerul de Finanţe trebuie să împrumute de la partenerii Greciei 6,7 miliarde de euro, într-un fel sau altul, pentru răscumpărarea unor obligaţiuni din programul SMP", a spus Varoufakis într-o conferinţă la Atena, referindu-se la obligaţiuni cumpărate de BCE în cadrul Securities Market Programme, în perioada 2010-2011. "Răscumpărarea acestor obligaţiuni ar trebui să fie amânată pentru viitorul îndepărtat. Asta este clar", a apreciat ministrul.

"Este necesar ca aceste obligaţiuni care încă sunt blocate de BCE să fie eşalonate în viitoarul îndepărtat. Cum s-ar putea face acest lucru? Printr-un schimb. Ideea unui schimb între Guvernul Greciei şi BCE umple de teamă inima domnului Mario Draghi. Pentru că ştiţi că domnul Draghi este în conflict cu Bundesbank (Banca centrală a Germaniei), care se opune măsurilor de relaxare cantitativă", a spus Varoufakis în Parlamentul de la Atena.

(Elena Deacu)

---

Actualizare 13:30 Varoufakis cere amânarea plăţii datoriilor Greciei către BCE

Datoria Greciei nu este viabilă, iar plăţile către Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui amânate, a declarat, azi, ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, transmite Reuters.

"În perioada iulie-august, Ministerul de Finanţe trebuie să împrumute de la partenerii Greciei 6,7 miliarde de euro, într-un fel sau altul, pentru răscumpărarea unor obligaţiuni din programul SMP", a spus Varoufakis într-o conferinţă la Atena, referindu-se la obligaţiuni cumpărate de BCE în cadrul Securities Market Programme, în perioada 2010-2011.

El a arătat că există încă obligaţiuni elene în valoare de 27 de miliarde de euro care trebuie răscumpărate de Grecia în următoarele luni sau ani.

"Răscumpărarea acestor obligaţiuni ar trebui să fie amânată pentru viitorul îndepărtat. Asta este clar", a apreciat ministrul.

(A.C.)

------------

Actualizare 12:24 Ministrul german de Finanţe susţine un referendum în Grecia privind apartenenţa la euro

Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble este în favoarea organizării unui referendum în Grecia privind apartenenţa ţării la zona euro, ca soluţie la impasul de câteva luni în negocierile cu guvernul premierului Alexis Tsipras pentru deblocarea programului de susţinere financiară, potrivit Bloomberg.

"Grecia nu poate fi aruncată din zona euro. Singurul lucru care rămâne ar fi dacă Grecia ar spune ea însăşi că vrea să iasă din zona euro", a spus Thomas Steffen, unul dintre adjuncţii lui Schaeuble, într-o dezbatere la Berlin.

Schaeuble susţine ideea unui vot al cetăţenilor greci, prin care fie să accepte reformele economice dorite de creditori pentru a primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 miliarde de euro, fie să opteze să iasă din zona euro.

"Dacă guvernul elen crede că ar trebui să organizeze un referendum, atunci ar trebui să o facă. Poate ar fi măsura corectă, de a permite populaţiei să spună dacă este pregătită să accepte ce trebuie făcut", a declarat luni Schaeuble, la Bruxelles.

(Alexandru Costea)

-------------

Economia Greciei a revenit în recesiune în primul trimestru din acest an, ca urmare a faptului că ţara a rămas fără fonduri din cauza impasului în care au ajuns negocierile dintre autorităţile de la Atena şi creditorii străini.

Conform datelor Eurostat, PIB-ul Greciei a scăzut cu 0,2%, în primele trei luni din acest an, faţă de trimestrul anterior, când declinul a fost de 0,4%. Totuşi, scăderea este mai mică decât cea anticipată de analişti: -0,5%.

În ritm anual, economia Greciei a crescut cu 0,3% în primul trimestru din 2015, faţă de 0,2%, cât anticipau analiştii. În utlimul trimestru din 2014, ritmul anual de creştere a economiei elene a fost mult mai mare, respectiv 1,3%.

În 2014, economia Greciei a înregistrat o creştere de 0,8%, după şase ani de scăderi. Săptămâna trecută, Comisia Europeană şi-a redus estimarea privind expansiunea economiei elene în 2015 la 0,5%, de la 2,5%.

Declinul economic înregistrat de Grecia în trimestrul întâi din anul curent amplifică presiunile asupra guvernului condus de premierul Alexis Tsipras în sensul adoptării măsurilor cerute de creditorii ţării pentru deblocarea ultimei tranşe, de 7,2 miliarde de euro, din programul de ajutor de 240 de miliarde de euro obţinut de Atena în 2010.

În urma publicării datelor economice, Alexis Tsipras a convocat, ieri, a treia reuniune de urgenţă a Cabinetului său, din ultimele patru zile. Contrar solicitărilor creditorilor, Guvernul Greciei vrea să majoreze salariile din sectorul public şi pensiile săracilor, aşa cum a promis în campania electorală.

Oficialii eleni speră că negocierile cu creditorii vor duce la un acord, dar ministrul de finanţe din Germania, Wolfgang Schaeuble, spune că Grecia trebuie să promită "reforme de substanţă".

Surse: Zona euro analizează un plan de susţinere a Greciei în eventualitatea ieşirii ţării din bloc

Guvernele din zona euro analizează un plan de susţinere a economiei Greciei în eventualitatea în care ţara ar fi nevoită să iasă din zona euro, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de Bloomberg.

Însă, premierul Alexis Tsipras nu ia în considerare varianta ieşirii din zona euro şi se concentrează pe atragerea ajutorului necesar evitării intrării în incapacitate de plată.

Totodată, Benoit Coeure, membru în conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), şi-a xprimat speranţa că un acord între Atena şi creditori va fi realizat în săptămânile viitoare. Oficialul BCE a declarat, ieri: "Să fie clar: toţi cei implicaţi în discuţii vor ca Grecia să rămână în zona euro. O ieşire a ţării din uniunea monetară nu este un scenariu de lucru".

Menţionăm că, săptămâna aceasta, BCE a decis să nu înăsprească termenii asistenţei financiare de urgenţă (ELA) pentru băncile din Grecia şi a majorat plafonul acestui program cu 1,1 miliarde de euro, la 80 de miliarde de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb