Grecia, paralizată din nou de greve

V. RIBANA
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 28 septembrie 2011

Ministrul elen de finanţe anunţă că tranşa de împrumut va fi eliberată luna viitoare

Lucrătorii din transportul public, şoferii de taxi, profesorii şi controlorii de trafic din Grecia au intrat ieri în grevă, protestând faţă de noua rundă de reduceri a cheltuielilor bugetare.

Ambuteiaje uriaşe au îngreunat circulaţia pe străzile Atenei, iar în centrul oraşului au avut loc mai multe manifestaţii la prânz, cu participarea angajaţilor Fiscului şi a celor vamali. Spre seară urmau să se alăture protestelor poliţiştii, fiind totodată programată o manifestaţie organizată împotriva planului de impunere a unei taxe imobiliare.

Aceste mişcări, iniţate de sindicatele din sectorul public şi cel privat, vor continua astăzi, când Atena va fi blocată de o grevă a întregului personal din transportul public, iar taximetriştii vor înceta lucrul timp de 48 de ore. Salariaţii din transportul public protestează faţă de scăderile salariale şi de concedieri, iar taximetriştii - faţă de deschiderea sectorului către concurenţă.

Totodată, vineri este programată o nouă grevă a personalului de la metrou, tramvaie şi trenuri locale.

O grevă generală în sectorul public este prevăzută pentru 5 octombrie, iar o mişcare care va cuprinde şi sectorul privat este planificată pentru 19 octombrie.

Tranşa de împrumut, în octombrie

Cea de-a şasea tranşă din împrumutul acordat Greciei în 2010, de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Centrală Europeană (BCE, va fi vărsată luna viitoare, a declarat, ieri, ministrul grec al finanţelor, Evangelos Venizelos.

"Este ridicol să spui că Grecia sau orice altă ţară din Europa va intra în faliment", a afirmat Venizelos, dând asigurări că "cea de a 6-a tranşă din împrumutul internaţional, în valoare de 8 miliarde euro, va fi vărsată la timp, în cursul lunii octombrie".

Oficialul elen a precizat că Grecia şi creditorii săi au ajuns la un acord cu privire la bugetul pe 2011 şi 2012. "Urmează acum să ajungem la o înţelegere pentru 2013 şi 2014", a adăugat Venizelos, precizând că reprezentanţii UE-FMI vor sosi la Atena în cursul acestei săptămâni.

Potrivit unor surse citate de presa străină, misiunea inspectorilor Uniunii Europene, ai BCE şi FMI va reveni, probabil, astăzi, la Atena. Acordarea tranşei de opt miliarde euro este necesară pentru evitarea intrării Greciei în incapacitate de plată, întrucât ţara mai are finanţe până în octombrie.

Pe de altă parte, Evangelos Venizelos a criticat pieţele şi pe cei care vehiculează zvonuri potrivit cărora Grecia a început să discute un proiect de ştergere cu 50% a datoriilor sale. Potrivit oficialului elen, cei care vehiculează aceste zvonuri dau dovadă de o "ignoranţă colosală".

Georgios Papandreou: "Grecia face un efort supraomenesc"

Grecia face "un efort supraomenesc" pentru ieşirea din criză, a declarat ieri, la Berlin, premierul elen Georgios Papandreou, care consideră "frustrante" criticile adresate ţării sale.

"Criticile permanente împotriva Greciei sunt extrem de frustrante; frustrante la nivel politic, unde noi facem un efort supraomenesc pentru atingerea obiectivelor ambiţioase în mijlocul unei profunde recesiuni, şi frustrante pentru grecii care fac sacrificii dureroase şi care se supun acestor schimbări dificile", a declarat Papandreou, la congresul anual al Federaţiei Industriaşilor Germani.

Cancelarul german Angela Merkel afirmă că ţara sa va face tot ce poate ca să sprijine Grecia în încercarea de a recâştiga încrederea pieţelor. Oficialul de la Berlin a subliniat că are un "respect absolut" pentru reformele structurale adoptate de guvernul Papandreou.

Financial Times Deutschland informează că mai mulţi economişti influenţi din Germania şi Franţa recomandă reducerea datoriei de stat a Greciei cu circa 50% şi sprijinirea băncilor cu expunere ridicată pe statul elen, întrucât deciziile luate în iulie, la summit-ul liderilor europeni pentru salvarea Greciei, nu sunt suficiente.

"Creditorii ar trebui să renunţe la circa jumătate din valoarea nominală a obligaţiunilor greceşti deţinute. Atunci ar fi posibil ca Grecia să-şi aducă datoriile la un nivel sustenabil prin eforturi proprii", scrie Financial Times Deutschland.

Georgios Papandreou: "Pot să vă asigur că Grecia îşi va îndeplini toate angajamentele. Grecia va reveni pe calea creşterii şi prosperităţii, după această perioadă dureroasă".

Euro avea un curs de 1,3642 dolari ieri, la ora 10.09, pe piaţa din New York, mai mare cu 0,8% faţă de ziua anterioară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb