Grecia: Scandal de corupţie privind acordarea unor contracte de armament

F. A.
Internaţional / 4 ianuarie 2014

Un scandal de corupţie pe piaţa armamentului, privind contracte acordate în urmă cu 15 ani, zguduie Grecia, pe măsură ce ies la iveală informaţii privind implicarea unor înalţi responsabili guvernamentali şi oameni de afaceri, potrivit AFP.

Scandalul a reuşit, până în prezent, să aducă nişte bani la bugetul statului elen, după ce unul dintre cei care au luat mită în schimbul acordării contractelor a anunţat că va returna peste nouă milioane de euro.

Deocamdată, în dosarul de corupţie, un suspect a fost arestat preventiv, un altul a fost eliberat pe cauţiune iar un al treilea a anunţat că va da statului încă două milioane de euro pe care i-a primit drept mită, ridicând suma înapoiată la 9,5 milioane de euro.

Ieri, judecătorii au decis arestarea preventivă a lui Dimitris Papachristos (78 ani), fostul reprezentant în Grecia al companiei germane de arme Krauss Maffei Wegmann, acesta fiind acuzat că i-a dat mită lui Kantas suma de 750.000 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb