Guvernul de la Atena vrea ca până mâine să ajungă la un acord cu Troica creditorilor, formată din Comisia Europeană (UE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), pentru deblocarea unei noi tranşe de împrumut, potrivit unor surse din Ministerul de Finanţe al statului elen, transmite AFP.
"Obiectivul este să ajungem la un acord până duminică", a spus un oficial din minister.
Ministrul de Finanţe grec, Yannis Stournaras, a declarat, joi, că analizează un text revizuit al acordului, obiectivul fiind finalizarea cât mai rapidă a negocierilor.
"Situaţia nu este proastă, dar este dificilă", a afirmat Stournaras, după o întâlnire, joi seara, cu premierul conservator, Antonis Samaras şi partenerul său socialist de coaliţie, Evangelos Venizelos.
Negocierile, reluate miercuri după mai multe amânări, trenează de mai multe luni din cauza neînţelegerilor legate de liberalizarea mai multor pieţe, precum cea a laptelui, cărţilor şi medicamentelor, pentru scăderea preţurilor, aşa cum solicită Uniunea Europeană şi FMI,.
Troica a renunţat la unele dintre solicitări, referitoare la impunerea de noi măsuri de austeritate şi continuarea concedierilor în sectorul public în 2015, potrivit presei elene.
Analiştii susţin că Troica nu poate face presiuni prea mari, pentru a nu destabiliza un guvern susţinut de o majoritate parlamentară fragilă, cu două luni înainte de alegerile europarlamentare, care coincid cu alegerile locale din Grecia.
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, a criticat Grecia, miercuri, la postul elen de televiziune Mega, indicând că la nivelul Eurogroup, autorităţile de la Atena nu şi-au respectat angajamentele.
"Nu vom ajuta financiar pe cineva care îşi târăşte picioarele, care nu vrea acest ajutor", a spus Schauble.
Grecia are nevoie de o nouă tranşă de împrumut de 8,5 miliarde de euro, pentru a-şi putea respecta obligaţiile financiare din aprilie şi mai.
După şase ani de recesiune şi măsuri dure de austeritate, economia elenă începe să se stabilizeze, Grecia obţinând anul trecut, pentru prima oară în 10 ani, un excedent bugetar primar, care exclude serviciul datoriilor.
1. Liviu Tudor Bancorex- conduce Clubul de la Roma
(mesaj trimis de biris cornel în data de 16.03.2014, 13:30)
Liviu Tudor, ţepar de profesie II
Thursday, March 6, 2014 de Cristian Stoenescu INVESTIGAŢII no comments
Ziarul continuă seria dezvăluirilor despre Liviu Tudor, omul lui Hrebenciuc şi Iacobov, care a creat o întreagă ţesătură financiară care a condus la prăbuşirea unor firme, sau societăţi bancare.
liviu-tudor
Liv iu Tudor şi Grupul de la Bacău au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reuşit să-şi umple conturile cu zeci de miliarde. În episodul de azi prezentăm dezvăluirile din Ziarul de Investigații despre activitatea infracţionala a reprezentantului grupului de la Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc.
160 de bilete la ordin
Omul de afaceri Liviu Tudor este reprezentantul celebrului grup de la Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc. Extinderea în afaceri a lui Tudor este strâns legată de Corneliu Iacubov, SIF Moldova şi Bancorex şi „gozganul rozaliu”, aşa cum l- au poreclit prienenii şi colegii de partid pe Viorel Hrebenciuc. Cât timp a fost președinte al FPP II Moldova (Fondul Proprietăţii Private, actualul SIF Moldova), Corneliu Iacobov a avalizat 160 de bilete la ordin în valoare totală de 110 milioane de dolari, în favoarea a 53 de agenți economici. Deși Consiliul de Administrație al FPP aprobase emiterea de scrisori de garanție bancară cu o limită maximă de un milion de dolari, președintele Consiliului de Administrație, Corneliu Iacobov, a procedat la emiterea unor bilete la ordin depășind în mai multe cazuri sumă de un milion de dolari şi doar pentru o singură firmă.
Comisia parlamentară care a anchetat în 1997 activitatea FPP-urilor de la înființare până la transformarea acestora în SIF-uri a constatat, în cazul FPP II Moldova, că mai multe firme au beneficiat de avalizarea unor bilete la ordin de către acest fond, peste valoarea de un milion de dolari. Printre acestea se numărăr societatea Max Invest SRL, al cărei patron era Liviu Tudor, care a beneficiat de trei bilete la ordin cu o valoare de 800.000 dolari fiecare.
Credite Bancorex de pe moşia fratelui Hrebenciuc
Dintre cele 160 de bilete la ordin avalizate în perioada iunie 1994 – martie 1997 de FPP II Moldova, 141 au fost în favoarea Bancorex și 19 în favoarea Bankcoop. În acea perioadă, la Filială Bacău a Bancorex era director adjunct Laurențiu Hrebenciuc, fratele fostului secretar general al guvernului, Viorel Hrebenciuc, nume de care se leagă numeroase speculații de presă cu privire la afacerile pe care Iacobov le-a derulat în Bacău. Normele Băncii Naționale a României prevăd că banca trebuie să urmărească destinația sumelor și modul în care sunt utilizați banii, dar filiala lui Hrebenciuc nu a avut prea mare „succes” în a controla „drumul milioanelor” împrumutate de fimele controlate de Tudor.
O altă firmă cunoscută ca a sa, Best Oil, a luat de la Bancorex 1, 6 milioane dolari pe care nu i- a mai înapoiat niciodată. Totalul creditelor luate de la Bancorex de firmele controlate de Tudor, cum scria presa vremii, a fost de 8, 4 milioane de dolari, „găuri nerge” care au ajuns la datoria publică, prin binecunosctuta suveică Bancorex- AVAS- AAAS, cum s-a numit în timp Administrarea Activelor Statului.
La peste zece ani de la jaful Bancorex, datoriile încă figurează în baza de date a Agenţiei pentru Administrarea Activelor Statului, dar nu în sarcina firmelor magnatului Tudor, ci la datoria publică, adică sunt acoperite din buzunarul fiecăruia dintre noi.
Următoarele firme cunoscute ca ale lui Liviu Tudor au păstrat gustul împrumuturilor, probabil pe linie genealogică) – ele având contracte credite la Alpha Bank cu mult peste 100 de milioane de euro. Astăzi, când Bancorex a rămas doar un caz de presă, Liviu Tudor este un manager de top şi chiar dă sfaturi despre cum să ajungi un manager de top fără a mai indica „bibliografia suplimentară” a creditelor Bancorex, via SIF Moldova.