Grefierii anunţă proteste, începând de astăzi

A.C
Miscellanea / 1 februarie 2018

Grefierii anunţă proteste, începând de astăzi

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea va protesta, astăzi, prin purtarea unor banderole albe pe braţ, faţă de modul de calcul al drepturilor salariale începând cu 1 ianuarie, anunţă membrii fondatori ai Asociaţia Grefierilor din România, aflată în curs de constituire.

Ei spun că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor pierde la salariu sume cuprinse între 36 şi 500 de lei, potrivit News.ro.

Activitatea instanţelor sau parchetelor nu va fi afectată de protestul de astăzi, însă dacă situaţia nu se va rezolva în următoarele zile greferierii vor declanşa mişcări de protest, inclusiv prin întreruperea activităţii.

Membrii fondatori ai Asociaţiei Grefierilor din România, aflată în curs de constituire, atunţă într-un comunicat de presă: "Principalul motiv de nemulţumire îl constituie faptul că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor suferi o scădere a salariului net cu sume cuprinse între 36 şi 500 lei, cu toate că Ministrul muncii şi justiţiei sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creştere graduală. Considerăm astfel că suntem discriminaţi faţă de celelalte categorii profesionale din sistemul bugetar, fiind singura categorie profesională bugetară căreia nu i-au fost majorate salariile (ultima creştere salarială având loc în data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creştere salarială de 10%).

Ei mai anunţă că 1.388 de grefieri susţin «Memorandumul privind justiţia» şi au adoptat un Memorandum suplimentar privind situaţia grefierilor, solicitând măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, între care adoptarea unui nou Statut al personalului de specialitate juridică din cadrul instanţelor şi parchetelor, precum şi înfiinţarea unei Direcţii de specialitate în cadrul Ministerului Justiţiei care să reprezinte, din punct de vedere profesional, activitatea grefierilor.

Grefierii mai sustin şi dotarea instanţelor şi a parchetelor cu aparatură şi programe informatice corespunzătoare solicitărilor tehnice şi rezolvarea problemei resurselor umane, prin suplimentarea schemelor de personal, conform memorandumurilor asumate de Guvern, din perspectiva implementării noilor coduri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb