Greva de la "Lufthansa" poate costa compania până la 75 milioane euro

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 aprilie 2014

Greva de la "Lufthansa" poate costa compania până la 75 milioane euro

"Deutsche Lufthansa" AG, cea mai mare companie aeriană din Germania, estimează că greva de trei zile pe care au organizat-o piloţii săi săptămâna trecută o va costa între 35 şi 75 de milioane de euro.

Oficialii companiei au declarat, vineri, că în câteva zile vor calcula totalul acestor pierderi.

Operatorul de transport a făcut apel la piloţi să revină la masa negocierilor, deşi a subliniat că managementul nu va face o nouă ofertă.

"Vom deschide negocierile pornind de la oferta deja existentă", a declarat Kay Kratky, director de operaţiuni în cadrul "Lufthansa German Airlines".

Amintim că, la data de 2 aprilie, piloţii "Lufthansa" au lansat o grevă de trei zile, din cauza stagnării negocierilor salariale cu managementul, care a decis să renunţe la aşa-numitele pensii speciale, ce le permiteau angajaţilor să iasă la pensie la 55 de ani. Compania a anulat circa 3.800 de zboruri în acest interval. Protestul a afectat în special cursele aeriene operate de "Lufthansa", dar şi zborurile filialelor "Lufthansa Cargo" şi "Germanwings".

Secretarul general al sindicatului Cockpit, Jörg Handwerg, consideră că amploarea protestelor - cele mai mari din istoria companiei -, a fost pe deplin justificată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb