Grevă de trei zile la "Lufthansa"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 aprilie 2014

Piloţii companiei aeriene germane "Lufthansa" au lansat, ieri dimineaţă, o grevă de trei zile, din cauza stagnării negocierilor salariale cu managementul, care a decis să renunţe la aşa-numitele pensii speciale, ce le permiteau angajaţilor să iasă la pensie la 55 de ani.

În prima parte a zilei de ieri, mişcarea a generat anularea a 900 de zboruri, paralizând traficul aerian. Până vineri, în ultima zi a grevei, "Lufthansa" urmează să anuleze 3.800 de zboruri. Cele trei zile de protest afectează în special cursele aeriene operate de "Lufthansa", dar şi zborurile filialelor "Lufthansa Cargo" şi "Germanwings".

Secretarul general al sindicatului Cockpit, Jörg Handwerg, consideră că amploarea protestelor - cele mai mari din istoria companiei -, este pe deplin justificată. "Acesta este singurul mijloc prin care să aducem Lufthansa la un compromis şi, totodată, reprezintă consecinţa directă a liniei agresive adoptată de conducere", a declarat Handwerg, citat de cotidianul Neue Passauer Presse.

Potrivit estimărilor companiei, 425.000 de pasageri vor fi afectaţi de această grevă, până vineri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb