Grevă generală în Spania

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 martie 2012

Deşi companiile aeriene, căile ferate şi metroul din Madrid au asigurat doar parţial serviciile, ieri, guvernul considera că greva nu a avut un impact major.

Deşi companiile aeriene, căile ferate şi metroul din Madrid au asigurat doar parţial serviciile, ieri, guvernul considera că greva nu a avut un impact major.

Spania a fost afectată, ieri, de prima grevă generală împotriva guvernului condus de premierul Mariano Rajoy, care şi-a preluat mandatul în decembrie anul trecut.

Sindicaliştii au organizat o demonstraţie în centrul capitalei ţării, Madrid, ca măsură de protest faţă de reforma pieţei muncii, care prevede concedieri masive, tăieri salariale şi schimbarea condiţiilor de lucru, în vederea reducerii cheltuielilor publice.

Spaniolii au blocat activitatea de transport şi pe cea industrială. În timpul protestelor au fost reţinuţi de forţele de ordine circa 60 de manifestanţi. Potrivit unui sondaj publicat recent de cotidianul El Pais, 51% dintre cei intervievaţi au considerat justificată mişcarea grevistă.

Liderii celor două sindicate principale din Spania au intrat în grevă generală cu 24 de ore înainte ca prim-ministrul Mariano Rajoy să anunţe noi reduceri bugetare, ca parte a planului de austeritate. Lucrătorii au avertizat că protestele se vor extinde în toată ţara.

În opinia sindicaliştilor, "Guvernul vrea să omoare piaţa muncii şi drepturile sociale, să < termine > tot".

Greva de ieri urmează celei din septembrie 2010, care a reprezentat un protest faţă de măsurile de austeritate stabilite de gvernul socialist aflat la putere la vremea respectivă. De la acel moment, criza economică din Spania s-a adâncit.

Premierul Mariano Rajoy a declarat, săptămâna aceasta, că reforma pieţei muncii va merge înainte, întrucât este "soluţia corectă" pentru rezolvarea problemei şomajului.

Rata şomajului din Spania este de aproape 23%, însă în rândul tinerilor se apropie de 50%. Aproximativ 5,3 milioane de spanioli nu au un loc de muncă.

Guvernul de la Madrid a aprobat deja un pachet de austeritate de 15 miliarde euro, care presupune reduceri de cheltuieli bugetare şi majorări de taxe, iar astăzi este aşteptat anunţul privind cel de-al doilea pachet de măsuri.

Potrivit bugetului pe 2012, Spania are ca ţintă reducerea deficitului bugetar la 5,3% din PIB anul acesta, de la 8,5% în 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb