Sindicaliştii de la Mişcarea Comercială declanşează miercuri o grevă de două ore. Trenurile nu vor circula între orele 07.00 şi 9.00. Aceasta este decizia luată de sindicalişti la capătul a mai mult de 9 ore de negocieri cu administraţia CFR. În aceeaşi zi, va fi organizat un miting de amploare în Bucureşti. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că nu s-a semnat contractul colectiv de muncă, ceea ce înseamnă că angajaţii nu mai primesc bonuri de masă sau prime. CFR-iştii mai protestează şi faţă de posibilele disponibilizări. În cazul în care ar fi concediaţi, oamenii nu vor primi salarii compensatorii.
Grevă la CFR
F.A.
Miscellanea / 15 martie 2011