Premierul Victor Ponta a calificat ca inadmisibilă şi inacceptabilă posibilitatea ca pensionarii să nu îşi primească pensiile din cauza protestelor poştaşilor şi a avertizat că există şi posibilitatea plăţii pensiilor pe card, dar în acest caz jumătate din angajaţii Poştei Române vor fi concediaţi, transmite HotNews.ro.
"Să nu duci pensiile oamenilor e inadmisibil şi inacceptabil, nu au nicio vină pensionarii. (...) Să ştiţi că Poşta Română mai trăieşte în special pentru că guvernul continuă să plătească pensiile prin poştă, altfel le punem pe carduri", a precizat primul ministru, la Slatina.
"Eu nu vreau să mă gândesc la altă soluţie pentru că asta înseamnă că jumătate din personalul de la Poştă pleacă acasă", a avertizat el.