Premierul Sorin Grindeanu a declarat, sâmbătă, în cadrul şedinţei Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, că autorităţile trebuie să trateze fiecare caz şi situaţie ca pe una "personală" şi să-şi imagineze că în locul persoanelor afectate de ninsori sunt fiii, mamele şi soţiile lor.
Premierul a afirmat, citat de News.ro: "Eu am cerut ieri (vineri, n..r.) în şedinţa de guvern tuturor miniştrilor să stea în stare de alertă şi au făcut lucrul ăsta. Fiecare situaţie trebuie gestionată conform procedurilor şi vă rog să rămâneţi (...) în stare de alertă pentru a evita situaţiile neplăcute. Vreau să trataţi fiecare situaţie apărută ca şi când ar fi o problemă personală a dumneavoastră. Vă rog să vă gândiţi la oamenii care sunt blocaţi la kilometrul 138-139 pe A2, ca şi când acolo se află fiul dumneavoastră, sau mama dumneavoastră, sau soţia dumneavoastră şi să trataţi toate lucrurile în acest mod".
Grindeanu a spus că acest avertisment este valabil şi pentru autorităţile locale. El a precizat că este informat în timp real cu privire la problemele apărute şi i-a îndemnat pe şefii instituţiilor să fie "responsabili".
Premierul a arătat că situaţia s-a îmbunătăţit şi în ceea ce priveşte furnizarea cu electricitate. Acesta a spus: "Situaţia e înspre bine. Dacă ieri (vineri, n.r.) am avut un vârf de 160.000 de abonaţi fără curent electric, astăzi (sâmbătă, n.r.) în jurul orei 13.00 (...) erau aproape 50.000, acum suntem sub 20.000".
Premierul a atras însă atenţia asupra problemelor de pe autostrada A2, unde a cerut ministrului Răzvan Cuc să intervină.
Grindeanu a participat sâmbătă la şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, la care au mai participat şi Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Popescu, ministrul Economiei, Toma Petcu, ministrul Energiei, şi Gabriel Leş, ministrul Apărarii Naţionale, precum şi prefecţii, în videoconferinţă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2017, 09:12)
Psd cu aceste coduri puteti schimba pana in ultimul satuc simpatizanti Psd ca săfi.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2017, 11:18)
De ce scrii sub influienta bauturilor alcoo lice nu vezi ca nu duci tematica subiectului pana la capat ?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.01.2017, 12:36)
Vorbesc din obiceiurile Psd-iste. Nu-s tomna azi uoat pe pamant.
2. Volă
(mesaj trimis de No bine că n-o zis... în data de 08.01.2017, 18:12)
... să lucre de parcă ar fi politicieni înzăpeziți, că acolo-i lua benga, zăceau în nămeți pân la primăvară!!!