GRINDEANU:  "Conţinutul legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare este important, nu modalitatea de adoptare"

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 26 mai 2017

"Conţinutul legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare este important, nu modalitatea de adoptare"

Premierul Sorin Grindeanu a subliniat, ieri, că important este conţinutul actului normativ care va reglementa Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, şi nu modalitatea în care va fi adoptat - prin iniţiativă parlamentară sau asumat de către Guvern.

Premierul a explicat: "Daţi-mi voie să vă readuc aminte modalitatea sau modul în care Legea salarizării a ajuns în Parlament. După cum ştiţi foarte bine, şi ştie şi domnul preşedinte Tăriceanu, decizia politică de a merge pe această cale a fost luată în urmă cu o lună şi ceva, o lună şi jumătate la Comitetul Executiv al PSD-ului de la Sinaia şi, de asemenea, urmare a unei şedinţe ALDE. Asta ca să clarificăm prima parte, cea legată de Legea salarizării. De ce? Pentru a reduce termenele (...) - şi vă rog să vă uitaţi la asta - a fost motivaţia prin care s-a mers pe această cale, cea a unei iniţiative legislative asumată de Coaliţie, adică de toţi parlamentarii PSD şi ALDE şi nu numai. Referitor la Fond, proiectul este finalizat, titular de filă a fost Ministerul Economiei, domnul ministru Tudose, trebuie să avem o decizie politică de acelaşi tip. Nu avem niciun fel de problemă să apucăm pe o cale sau alta şi nu e vorba de a nu-ţi asuma o lege".

Premierul a adăugat că Guvernul va da, ca şi la proiectul Legii salarizării, un aviz pozitiv, pentru că la aceste proiecte au lucrat oameni din ministere sau Executiv.

Întrebat sub ce formă vrea ca fondul să fie înfiinţat, Grindeanu a spus: "Ceea ce mă interesează mai mult este conţinutul, modalitatea prin care ajungem acolo e mai puţin importantă".

"Conţinutul care formează cadrul prin care se va înfiinţa acest fond suveran e mai important decât modalitatea. Repet, e o decizie politică. Aşa cum am luat decizia, şi vă rog să vă aduceţi aminte, cu toţii, calea pe care am apucat când am vorbit de Legea salarizării, în acelaşi mod, în dialog cu liderii Coaliţiei, în Coaliţie vom lua decizia pe care din căi vom merge, nu există niciun fel de problemă", a mai declarat Grindeanu.

Premierul a făcut declaraţia la finalul unei întâlniri de lucru la Ministerul Transporturilor, întrebat despre ce se doreşte în privinţa Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, având în vedere afirmaţiile preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit cărora şi legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare s-ar dori asumată de către Parlament, la fel ca şi Legea salarizării, şi nu de către Guvern.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Fondul Suveran este astepat de toti din Romania!

    1. si mai ales.. de ce?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb