Autorităţile sunt în discuţii cu compania China General Nuclear Power Corporation (CGN) privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, a declarat miercuri premierul Sorin Grindeanu, care a subliniat că speră ca părţile să facă paşi concreţi în acest sens, mai ales că în trecut mare parte din aceste negocieri au fost blocate, transmite News.ro.
Aflat într-o vizită la Institutul de Cercetari Nucleare din Piteşti, Sorin Grindeanu a afirmat: "Există acea comisie de negociere cu partenerii chinezi. Eu sper ca în perioada următoare să se facă paşi concreţi, unde în viitor, aşa cum au fost şi la reactoarele 1 şi 2, a avut contribuţie şi Institutul de Cercetări Nucleare (din Piteşti - n.r.), în mod sigur vor avea contribuţie şi pentru reactoarele 3 şi 4. Suntem în discuţii şi sper să se facă paşi concreţi".
Întrebat dacă anul acesta se vor finaliza negocierile cu partea chineză, premierul a spus că este optimist şi speră să facă paşi concreţi,"pentru că, în trecut, fără a arunca vina sau a spune lucruri despre moştenirile grele, în trecut mare parte din aceste negocieri au fost blocate", relatează sursa citată.
La sfârşitul lunii februarie, Ministerul Energiei a anunţat că noua conducere a instituţiei şi reprezentanţii companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au convenit asumarea unui calendar de acţiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect care să realizeze raectoarele 3 şi 4 de la Cernavodă să fie urgentate, potrivit agenţiei de presă.
Ministerul Energiei va iniţia "în cel mai scurt timp" un memorandum în Guvern pentru obţinerea mandatului de negociere în relaţia cu CGN. Construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiţii prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual, informează News.ro.
De asemenea, în noiembrie anul trecut, Nuclearelectrica anunţa printr-un comunicat că unităţile 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă vor fi puse în funcţiune între 2025-2030. Ministerul Energiei a anunţat pe 21 decembrie 2016 că decizia privind construirea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă printr-un acord cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation este lăsată în responsabilitatea noului guvern, conform sursei citate.
Negocierile dintre statul român şi compania China General Nuclear Power Corporation privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă aveau ca termen-limită data de 20 decembrie 2016. Până la termenul limită nu s-a luat, în realitate, nicio decizie importantă. În noiembrie 2015, Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation au semnat un nemorandum de înţelegere pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect estimat la 6,5 miliarde euro. Proiectul reactoarelor 3 şi 4 presupune construcţia a două noi reactoare de tip CANDU 6 pe platforma centralei nucleare de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de 700 MW.