GRINDEANU:  "Sunt mulţumit de mare parte din miniştri"

A.C.
Politică / 25 aprilie 2017

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, ieri seară, la Antena 3, că îi monitorizează în permanenţă pe miniştrii săi, urmând să tragă concluziile în ceea ce îi priveşte alături de şeful său pe linie de partid, Liviu Dragnea, pe care ulterior le va prezenta coaliţiei care susţine Guvernul. Prim-ministrul a subliniat că remanierile nu se fac la televizor, adăugând că este mulţumit de "mare parte din miniştri, care au făcut ceea ce trebuiau să facă".

Prim-ministrul a declarat: "Eu îi monitorizez pe toţi miniştrii şi nu sunt singurul, sunt convins. Inclusiv domnul preşedinte Liviu Dragnea monitorizează nu doar Guvernul ci şi celelalte instituţii. Datoria mea este să monitorizez toţi miniştrii, toţi membrii echipei guvernamentale. Sunt lucruri absolut normale, sunt termene, măsuri pe care trebuie să le adoptăm şi pe care trebuie să le facem într-un mod cât se poate de clar şi de transparent, fără patimă personală sau chestiuni care ţin de chimie personală (...) Remanierile nu le facem la televizor".

Grindeanu a arătat că este mulţumit de "mare parte dintre membrii Executivului" şi după o analiză în ceea ce priveşte activitatea acestora urmează să tragă o concluzie pe care o va prezenta coliţiei de guvernare.

Şeful Executivului a susţinut: "Analizăm, tragem linie, discutăm cu preşedintele Liviu Dragnea, trag o concluzie ca şi prim-ministru vizavi de modul în care membrii echipei guvernamentale şi-au făcut treaba, prezint concluzia pe care o am şi o discutăm aşa cum am făcut toate celelalte lucruri cu partidul din care fac parte împreună cu preşedintele partidului şi în coaliţia care susţine acest Guvern. (...) Sunt mulţumit de mare parte din miniştrii. Au făcut ceea ce trebuiau să facă - ca şi măsuri - în primele trei luni".

Întrebat dacă a discutat cu liderul PSD despre nemulţumirile pe care acesta le are legat de miniştri, Grindeanu a afirmat că vorbeşte "de foarte multe ori pe zi" cu acesta.

Grindeanu a spus: "Eu vorbesc cu domnul preşedinte Liviu Dragnea de foarte multe ori pe zi, contrar a ceea ce se încearcă a se spune din interior şi din exterior. Suntem doi oameni politici extrem de responsabili care ne înţelegem fiecare dintre noi rolul pe care îl avem şi unde suntem fiecare dintre noi şi care ne dorim un singur lucru: ca tot ceea ce noi am spus şi cu ceea ce ne-am angajat să facem, să facem".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Antena 3, că este nemulţumit de cum a gestionat Tudorel Toader problema legii privind modificarea Codurilor penale, şi nu poate spune că este "foarte mulţumit" că l-a susţinut ca ministru, adăugând că sunt şi alţi membri ai Cabinetului faţă de care are rezerve. Întrebat dacă este vorba despre mai mult de doi, cu referire la Tudorel Toader şi Viorel Ştefan, pe care Dragnea l-a criticat recent, social-democratul a confirmat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnul Grindeanu sigur este foarte nemultumit de Olguta.

    Dupa ce le-a spus clar si raspicat ministrilor sa nu isi mai bage nasul in portofoliile celorlalti ministri si sa isi vada de propriile treburi, Olguta s-a trezit sa il critice pe Tudorel pentru ca nu isi face treaba suficient de rapid.

    Sau oare sforile cu care il manevreaza domnul Dragnea nu ii permit lui Grindeanu astfel de nemultumiri? 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb