Omul de afaceri Gruia Stoica rămâne în arest, a decis definitiv, astăzi, instanţa supremă, care i-a respins recursul faţă de măsura preventivă, conform surselor de presă.
Instanţa supremă a dezbătut, marţi, recursul lui Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care omul de afaceri este acuzat de cumpărare de influenţă.
Procurorii anticorupţie susţin că Stoica i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.
1. Ar trebui...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 05.02.2014, 10:33)
Nu stiu de ce, dar parca afacerile acestui domn suna cam ciudat. Oare STS, serviciile secrete, nu au mai multe date despre el si despre piramida din spatele lui? Nu cumva aceste lucruri suna a mafie romaneasca? Pai el este paravanul celor care s-au imbogatit din furtul de fier vechi, asa cum altii sunt paravanele celor care s-au imbogatit din furtul din padurile "publice" romanesti". Dar oare nu au iz penal? Nu cumva au murit oameni pentru asta? Nu cumva exista un adevarat sistem de protectie a lor? De ce oare alte tari refuza colaborarea cu dl.Gruia Stoica, dupa ce au cercetat cine si cum il protejeaza? Ce jocuri face dl.Gruia Stoica si cine i-a garantat creditele enorme? Cine si cum l-a ajutat sa preia diverse afaceri publice? Cam asta ar trebui sa aflam, daca procuratura, politia, justitia ar fi functionale si si-ar indeplini obligatiile. Iar de dl.Bostina ce sa mai zicem... Familia asta este asa de bogata si asa de influenta, ca nici nu mai conteaza ce spune presa. Cred ca de fapt aceasta familie de avocati au practicat un alt tip de avocatura decat cel normal, incepand de prin 1991. Se numeste avocatura de trafic de influenta si mascare de infractiuni. Cautati in presa pe toti clientii lor si o sa vedeti ca toti au avut probleme cu legea si ca toti au "disparut" in ceata, si-au transferat averile prin alte tari. Acum lucreaza prin paravane umane, gen Gruia Stoica.