Actualizare 22:27
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, azi, întrebat despre pensiile speciale ale parlamentarilor, că se va referi la această chestiune după ce va primi de la Parlament legea şi va face "o analiză profundă".
Legislativul a aprobat, ieri, cu 303 voturi "pentru", 124 voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.
Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.
Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunară pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmând să fie în funţie de numărul de mandate.
De această indemnizaţie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnări penale sunt excluşi de la această indemnizaţie.
Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului de lege.
Cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a 3 mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor prevede pensiile speciale ale parlamentarilor şi a fost semnată de 255 de deputaţi şi senatori, ulterior parlamenatarii PNL retrăgându-şi semnăturile.
(Alexandru Costea)
------------------
Grupul Clienţilor cu Credite în CHF se arată "dezamăgit" de proiectul legislativ prin care clasa politică va beneficia de pensii speciale şi de faptul că această lege a fost dezbătută şi votată într-un timp foarte scurt, potrivit unui comunicat transmis astăzi redacţiei.
Grupul menţionează că, începând cu jumătatea lunii ianuarie, au depus la Parlamentul României şi la Guvernul României un proiect de lege privind conversia creditelor din valută în moneda naţională, susţinut de o petiţie online care numără peste 29.000 de semnături şi petiţie scrisă având peste 34.000 de semnatari.
Reprezentanţii grupului atrag atenţia că zeci de mii de cetăţeni sunt în pragul de a-şi pierde casele ipotecate, că nu mai au resurse financiare pentru a-şi întreţine familiile, iar legea privind conversia creditelor zace într-un sertar din birourile comisiilor parlamentului de o perioadă de 5 luni, dar legea privind pensiile speciale a fost dezbătută şi votată într-un timp foarte scurt.
1. fără titlu
(mesaj trimis de MIHAI în data de 17.06.2015, 15:45)
Nu-si fac si ei un partid?Ca tot isi baga nasul unde nu le fierbe oala!
2. fără titlu
(mesaj trimis de antipostac în data de 17.06.2015, 16:21)
Mihai, ei lasa loc pentru un partid al prostilor ca tine. Ca sa-ti bagi nasul unde vrea inteligenta ta!!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2015, 16:23)
da tocmai am depus actele si se va numi BNAUT. ( BAGA NASUL ACOLO UNDE TREBUIE.)....