Grupul Digi Communications, profit în creştere pentru 2017

C.I.
Ziarul BURSA #Companii / 16 februarie 2018

Grupul Digi Communications, profit în creştere pentru 2017

Cheltuielile operaţionale, în 2017, au fost de 800,8 milioane de euro, comparativ cu 755,8 milioane de euro în 2016

Digi a înregistrat costuri legate de oferta publică de listare iniţială în valoare de 2,6 milioane euro

Grupul Digi Communications a înregistrat, la 31 decembrie 2017, un profit net de 61,706 milioane de euro, în creştere cu 424% faţă de cel raportat la finele lui 2016, de 11,783 milioane de euro, potrivit rezultatelor preliminare publicate, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Profitul din exploatare s-a situat la 115,399 milioane de euro, în creştere cu 45,59% faţă de cel realizat în anul precedent, respectiv 79,264 milioane de euro.

Veniturile (exceptând veniturile intersegment, alte venituri şi câştigul din vânzarea activităţilor întrerupte), pentru anul încheiat la 31 decembrie 2017, au fost 916,5 milioane euro, comparativ cu 842,8 milioane euro pentru anul încheiat la 31 decembrie 2016, o creştere de 8,8%, potrivit informaţiilor transmise de companie.

Toate segmentele geografice au raportat creşteri ale veniturilor.

Grupul a înregistrat creştere de RGU (n.r. Unitate Generatoare de Venituri - termenul este folosit pentru a desemna contul de abonat al unui client în legătură cu unul dintre serviciile companiei) de la 12,4 milioane în anul încheiat la 31 decembrie 2016 la 13,3 milioane la sfârşitul anului încheiat la 31 decembrie 2017 (o creştere de 7%). Segmentul de telefonie mobilă conduce creşterea, sporind de la 3,9 milioane RGU la 31 decembrie 2016 la 4,5 milioane la 31 decembrie 2017 (o creştere de 14%).

În anul încheiat la 31 decembrie 2017 s-au raportat alte cheltuieli în valoare de 2,8 milioane de euro, comparativ cu alte cheltuieli de 7 milioane euro în 2016.

Anul trecut, Digi a înregistrat costuri legate de oferta publică de listare iniţială ("IPO") în valoare de 2,6 milioane euro (prezentate ca şi alte cheltuieli), din care 2,4 milioane de euro s-au recuperat de la acţionarii vânzători în cadrul IPO-ului din mai 2017. Pierderea nerealizată în urma evaluării la preţul de piaţă, raportată la estimarea valorii juste a contractelor de furnizare a energiei electrice, a fost de 0,2 milioane de euro.

În anul încheiat la 31 decembrie 2017 cheltuielile operaţionale (exceptând cheltuielile între segmente şi alte cheltuieli, dar incluzând cheltuielile cu amortizarea şi ajustările pentru depreciere) au fost de 800,8 milioane de euro, comparativ cu 755,8 milioane de euro în 2016, o creştere de 6,0%.

Raportul DIGI susţine: "În general, cheltuielile de exploatare au crescut în concordanţă cu creşterea afacerii. S-au înregistrat de asemenea creşteri ale cheltuielilor cu salarii şi ale cheltuielilor cu onorariile avocaţilor în anul încheiat la 31 decembrie 2017, comparativ cu anul precedent".

În anul 2017 s-au raportat costuri nete de finanţare de 36,1 milioane de euro, comparativ cu 56,2 milioane euro în anul 2016 (scădere de 35,7%). În 2016, costurile nete de finanţare au fost impactate de cheltuieli suplimentare, datorate în principal refinanţării obligaţiunilor din 2013 (dobânda suplimentară de răscumpărare şi penalităţile, costuri neamortizate ale împrumuturilor), şi venituri financiare din câştigurile de valoare justă din activele disponibile pentru vânzare, care au fost eliminate.

Cheltuielile cu dobânzile au descrescut în anul încheiat la 31 decembrie 2017, comparativ cu anul precedent, în principal datorită ratei de dobândă mai mică a emisiunii de Obligaţiuni din 2016 în valoare de 350 milioane de euro (rata dobânzii 5%), comparativ cu emisiunea de obligaţiuni anterioară din 2013 în valoare de 450 milioane euro (rata de dobândă 7,5%).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb