Actualizare 15:49 În octombrie, piaţa auto din Germania a crescut, însă vânzările VW au scăzut
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi în Germania a crescut cu un procent în luna octombrie, însă vânzările Volkswagen au avut de suferit în urma scandalului motoarelor trucate, arată datele statistice ale Asociaţiei Producătorilor Germani de Automobile (VDA), publicate marţi, transmit AFP şi Reuters.
Potrivit VDA, un număr total de 278.400 de autoturisme noi au fost înregistrate luna trecută în Germania, în creştere cu 1% comparativ cu luna octombrie 2014. De asemenea, înmatriculările de autoturisme noi echipate cu motoare diesel au crescut cu 6% în luna octombrie, iar acestea au controlat aproape jumătate (48%) din întreaga piaţă.
Separat, însă, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a informat că numărul înmatriculărilor de autoturisme noi marca Volkswagen a scăzut cu 0,7% în ritm anual în luna octombrie. Şi mai important, datele KBA arată că Volkswagen este singurul constructor care a înregistrat o scădere a înmatriculărilor în luna octombrie.
(I.D.)
--------
Volkswagen a dezminţit acuzaţiile Agenţiei pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA), conform cărora grupul german ar fi instalat softul care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale, la 10.000 de vehicule cu motoare de trei litri şi şase cilindri ale brandurilor VW, Audi şi Porsche, vândute începând din 2014 pe piaţa americană, transmit AFP şi Reuters.
De la începutul scandalului emisiilor, în 18 octombrie, VW a pierdut aproape 20 miliarde de euro (22 miliarde de dolari) din capitalizarea bursieră, potrivit surselor citate.
Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a decis extinderea investigaţiei în cazul grupului auto Volkswagen, acuzat că a folosit dispozitive de manipulare a emisiilor şi la motoare diesel mai puternice, ale unor modele SUV Audi şi Porsche.
Conform unui comunicat oficial, Agenţia americană pentru Protecţia Mediului a iniţiat o nouă anchetă care vizează modele ale grupului Volkswagen unde ar exista suspiciuni că au fost folosite softuri pentru manipularea testelor de emisii.
Suspiciunile se referă la motoare diesel cu capacitatea de peste 2.000 de centrimetri cubi instalate pe circa 10.000 de vehicule Porsche, Audi şi alte mărci ale grupului VW vândute în Statele Unite începând cu anul 2014.
Este vorba de modelul Volkswagen Touareg 2014, Porsche Cayenne 2015, Audi A6 Quattro, A7 Quattro, A8, A8L, şi Q5 2016.