Grzegorz Konieczny: "Portofoliul Fondului Proprietatea se va schimba până la sfârşitul anului"

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 aprilie 2013

Grzegorz Konieczny: "Portofoliul Fondului Proprietatea se va schimba până la sfârşitul anului"

Acţionarii FP i-au ales pe Mark Gitenstein şi Sorin Mîndruţescu în Comitetul Reprezentanţilor

Dividend brut de 0,04089 lei/acţiune

Reînnoirea contractului administratorului va fi supusă aprobării AGA

Grzegorz Konieczny, vicepreşedintele executiv al Franklin Templeton, a declarat, ieri, că este "aproape sigur" că, până la finele anului, portofoliul Fondului Proprietatea se va schimba şi că FP va vinde unele acţiuni.

Domnia sa a declarat, după Adunarea Generală a Acţionarilor de ieri: "Vor fi câteva schimbări. Lucrăm la mai multe tranzacţii şi sigur portofoliul nu va mai arăta la fel până la sfârşitul anului. Sunt aproape 100% sigur că vom face unele tranzacţii".

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) i-au ales, ieri, în cadrul Adunării Generale ale Acţionarilor, pe Mark Gitenstein, fostul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti şi pe Sorin Mîndruţescu, directorul general al Oracle, ca membri ai Comitetului Reprezentanţilor.

Potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), mandatul membrilor aleşi îşi va produce efectele începând cu data de 30 septembrie.

Konieczny speră ca ASF să îl audă mai bine ca CNVM, privind listarea duală la Varşovia

Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat o nouă prelungire a mandatului acordat Franklin Templeton pentru lis-tarea secundară a FP la bursa de la Varşovia.

Grzegorz Konieczny a menţionat, în cadrul conferinţei, că termenul limită pentru listare a fost extins din 30 iunie până la 30 decembrie 2013.

Acesta a mai spus că speră ca Fondul Proprietatea să fie mai bine auzit de Autoritatea de Supraveghere Financiară (care va prelua atribuţiile CNVM, CSA şi CSSPP), decât a fost de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, privind listarea secundară pe piaţa poloneză.

Pentru ca FP să se poată tranzacţiona în Polonia, are nevoie ca supreveghetorul pieţei să aprobe modificări la Regulamentul Depozitarului Central. Un proiect în acest sens a fost supus dezbaterii în decembrie 2012, însă, până acum, nu au apărut şi amendamentele.

Iwona Sroka, preşedintele depozitarului polonez, a declarat, într-un interviu acordat recent ziarului BURSA, că în contextul înfiinţării ASF în România, lis-tarea FP la Varşovia în următoarele şase luni ar fi o ţintă foarte ambiţioasă.

În cadrul AGA FP de ieri a fost aprobată micşorarea capitalului social al companiei cu 240.241.801 lei, de la 13.778.392.208 lei, la 13.538.087.407 lei, reducere ce va deveni efectivă după două luni calculate din ziua în care hotărârea este publicată în Monitorul Oficial.

Dividendul brut de 0,04089 lei/acţiune a fost aprobat de Adunarea Generală. Acesta este cu 5,9% peste cel acordat pentru 2011, având o valoare cumulată de 562,1 milioane lei.

Acţionarii Fondului au respins aplicarea regulii votului cumulativ pentru numirea membrilor Comitetului Reprezentanţilor Acţionarilor, precum şi numirea unui Comitet al Reprezentanţilor, alcătuit din 5 membri, şi stabilirea remuneraţiei folosind metoda votului cumulativ.

Mandatul administratorului FP nu va mai fi înnoit automat

Fondul american de hedging, "Elliott" Associates, a făcut unele propuneri de modificare a statutului FP, ce au fost incluse pe ordinea de zi a AGA, astfel încât procedura de înlocuire a administratorului să fie mai clară în momentul în care mandatul acestuia va expira. Acţionarii au aprobat propunerile Elliott, astfel încât mandatul administratorului nu va fi reînnoit automat, ci va fi supus votului în cadrul unei Adunări Generale ale Acţionarilor, organizate cu cel puţin şase luni înainte de expirarea mandatului. Mandatul Frank-lin Templeton va expira la sfârşitul lunii septembrie anul viitor.

Conform deciziei acţionarilor, Comitetul Reprezentanţilor va organiza o licitaţie internaţională prin care va face selecţia unui nou administrator.

Acţionarii au aprobat raportul anual de activitate al administratorului aferent anului trecut, situaţiile financiare, precum şi creşterea remuneraţiei brute lunare a fiecărui membru al Comitetului Reprezentanţilor de la 9.000 lei la 15.000 lei.

Adunarea generală a decis în favoarea numirii Franklin Templeton ca administrator unic al Fondului Proprietatea, precum şi a punctului de pe ordinea de zi conform căruia, la prima convocare, pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare a acţionarilor este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin o pătrime din totalul acţiunilor cu drept de vot.

La AGA de ieri, acţionarii au reaprobat şi ratificat toate hotărârile luate în adunările generale care au avut loc în perioada 6 septembrie 2010 - 24 aprilie 2013, inclusiv decizia de numire a Franklin Templeton în calitate de administrator al FP.

Acţiunile FP au închis şedinţa de ieri la preţul de 0,66 lei/unitate, în stagnare faţă de miercuri.

Fondul Proprietatea vrea ca Ioana Sfîrăială să plătească pentru întârzierea programului de răscumpărare

Fondul Proprietatea a depus, pe 24 aprilie, o acţiune în justiţie împotriva avocatului Ioana Sfîrăială, pentru întârzierea, cu aproape un an, a programului de răscumpărare al acţiunilor FP, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Ioana Sfîrăială, acţionar minoritar al FP, a contestat în justiţie majoritatea deciziilor AGA Fondului, pe motiv că Franklin Templeton nu ar fi administratorul companiei.

Conform raportului FP, instanţa s-a pronunţat în favoarea Fondului, pe 5 martie, în ceea ce priveşte programul de răs-cumpărare al acţiunilor FP, iar acesta a fost efectiv demarat pe12 aprilie 2013.

Astfel, Fondul Proprietatea îi solicită Ioanei Sfîrăială să plătească diferenţa între preţurile la care s-ar fi derulat programul de răscumpărare a acţiunilor anul trecut şi cele actuale.

"Exclusiv din cauza acţiunilor întreprinse de Partea litigantă (n.r. Ioana Sfîrăială), implementarea programului de răs-cumpărare a fost întârziată pentru aproape un an, perioadă în care preţul de piaţă al acţiunilor Fondului a crescut semnificativ în comparaţie cu aprilie 2012, data de la care programul de răscumpărare putea fi efectiv demarat", se mai arată în raport.

Fondul Proprietatea informează că, din această cauză, demersurile avocatului Ioana Sfîrăială au făcut ca operaţiunile de răscumpărare ale Fondului să se desfăşoare la un preţ superior decât cel care ar fi fost aplicabil în aprilie 2012, şi au generat creşteri semnificative ale costurilor de achiziţie pentru Fond.

Conform raportului: "În lumina acestui prejudiciu financiar pentru Fond, şi a comportamentului Părţii litigante descris mai sus, Administratorul Fondului a decis să iniţieze, în numele Fondului, o acţiune în justiţie împotriva Părţii litigante pentru recuperarea prejudiciilor mai sus menţionate şi a depus în data de 24 Aprilie 2013 o acţiune în justiţie împotriva Părţii litigante, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti".

Programul de răscumpărare a unui pachet de cel mult 8% din acţiunile Fondului Proprietatea a fost aprobat de acţionari pe 25 aprilie 2012, însă operaţiunea nu a putut fi derulată deoarece decizia AGA a fost contestată de Ioana Sfîrăială.

Acţiunile vor fi răscumpărate pe o perioadă de 18 luni, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei.

Fondul american "Elliott" Associates deţine aproximativ 18% din acţiunile Fondului Proprietatea. Acesta este urmat de compania de administrare a investiţiilor "City of London", care deţine 9,69% din titlurile FP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb