GRZEGORZ KONIECZNY, VICEPREŞEDINTELE FT: "Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă nu este atractiv pentru investitorii privaţi"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 7 noiembrie 2012

"Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă nu este atractiv pentru investitorii privaţi"

Franklin Templeton (FT), administratorul Fondului Proprietatea (FP), consideră că proiectul de construcţie a Unităţilor 3 şi 4 de la centrala nuclearoelectrică Cernavodă nu este atractiv pentru investitorii privaţi, având în vedere indicatorii financiari şi ipotezele în baza cărora a fost construit studiul de fezabilitate.

Grzegorz Konieczny, vicepreşedintele FT, ne-a declarat: "Din acest motiv, credem că Nuclearelectrica (n.r. companie unde FP este acţionar minoritar) nu este, în acest moment, în poziţia de a lua în considerare un proiect de o asemenea dimensiune, ca partener fie majoritar, fie minoritar. Credem că societatea ar trebui mai întâi să se concentreze pe câteva priorităţi esenţiale, care i-ar permite să îşi îmbunătăţească eficienţa şi profitabilitatea, pentru a ajunge, astfel, într-o poziţie mai bună de a analiza şi evalua corespunzător proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, la un moment ulterior. Am dori să subliniem că vom susţine, cu siguranţă, proiecte viabile şi benefice pentru dezvoltarea Nuclearelectrica, odată ce compania va deveni mai puternică în urma implementării mai multor măsuri".

FP cere de la Nuclearelectrica desemnarea unui nou Consiliu de Administraţie şi a unui nou management, în conformitate cu OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă (n.r. introducerea de management profesionist în companiile de stat). O altă măsură la care a făcut referire domnul Konieczny este reducerea semnificativă a cantităţilor de electricitate oferite de Nuclearelectrica pe piaţa reglementată (aproximativ 75% din producţie în acest moment) şi o creştere semnificativă a preţurilor stabilite de ANRE. Potrivit reprezentantului FT, în prezent, Nuclearelectrica primeşte 126 de lei/MWh pentru energia livrată pe piaţa reglementată, faţă de costurile sale de producţie de aproximativ 140 de lei/MWh şi actualul preţ al pieţei de 237 de lei/MWh, obţinut de companie în urma celei mai recente licitaţii organizate pe OPCOM.

Fondul Proprietatea mai consideră că trebuie rezolvată problema apei grele, iar cantităţile care nu sunt necesare pentru reactoarele 1 şi 2 ar trebui transferate rezervelor statului (acestea valorează aproximativ 1,4 miliarde lei). Fondul mai cere un plan de restructurare menit să reducă mai mult costurile şi finalizarea ofertei publice iniţiale a Nuclearelectrica.

"Numai după rezolvarea tuturor problemelor sus-menţionate, managementul Nuclearelectrica va putea evalua, din punct de vedere financiar şi a modului de execuţie, potenţialul companiei de a realiza Unităţile 3 şi 4. Structura proiectului trebuie, de asemenea, ajustată, având în vedere că actualele reglementări în privinţa parteneriatului public-privat nu au condus la finalizarea cu succes a unui asemenea proiect în România", a conchis Grzegorz Konieczny.

Valoarea estimată a proiectului de construire a Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă este de 6,5 miliarde de euro, potrivit studiului de fezabilitate actualizat. La nivelul anului 2008, o estimare grosieră (potrivit autorităţilor) indica o valoare totală a investiţiei de circa 4 miliarde de euro.

Studiul actualizat indică faptul că suma totală de 6,5 miliarde de euro este constituită din valoarea activelor existente aflate în proprietatea Nuclearelectrica (maxim un miliard de euro), valoarea ofertei preliminare îmbunătăţite a consorţiului condus de Lavalin (4,78 miliarde euro), valoarea costurilor beneficiarului (417 milioane euro) şi valoarea cheltuielilor neprevăzute (239 milioane euro). Costurile anuale de exploatare şi întreţinere sunt evaluate la 235,4 milioane de euro pentru 10,7 TWh de energie livrată în sistem.

Acoperirea costurilor proiectului va fi făcută prin aport de capital al acţionarilor, împrumuturi cu agenţiile de export din ţările de provenienţă a echipamentelor şi materialelor necesare, împrumuturi ale acţionarilor, precum şi aportul în natură al Nuclearelectrica SA cu activele existente.

Analiza economică-financiară realizată de Ernst&Young arată că proiectul este profitabil şi competitiv pe piaţa de electricitate pe termen lung. Rata internă de rentabilitate se situează la 10,66%.

Recent, ziarul BURSA a scris că va fi foarte greu pentru autorităţile noastre să implice China Guangdong Nuclear Power Group în construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Chinezii finanţează prin sistemul credit-furnizor, pentru care cer garanţii de stat, spun surse din piaţă. Astfel, oricât de dornice ar fi autorităţile să implice partea chineză, ajutorul de stat trebuie aprobat de Uniunea Europeană, care nu vede cu ochi buni asemenea sprijin în domeniul nuclear.

Ziarul BURSA a publicat în exclusivitate informaţia că Nuclearelectrica încă negociază contractul final cu SNC Lavalin, desemnat, prin licitaţie, ca antreprenor general al proiectului. La finele lunii trecute, ar fi trebuit să aibă loc o AGA în care acţionarii să aprobe studiul de fezabilitate actualizat pentru cele două reactoare. Acţionarii au renunţat la această ordine de zi şi au propus alta, în urma unor discuţii aprinse la nivelul Nuclearelectrica, potrivit unor surse din companie.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. apa de racire necesara (cea din canalul special construit) abia ajunge ptr. reactoarele 1si2. daca se pun in functiune inca doua reactoare,si ar functiona sa zicem trei unitati la capacitate de 60%,temperatura apei din canalul in care se elimina apa folosita la racire ajunge la circa 75 grade c.urmeaza modificari ale florei si faunei de neimaginat.este o mare eroare sa investesti in unit. 3 si 4 acum.doar daca inchizi unit. 1 si 2.

    1. ca acum nici daca proiectam un canal de 1 km nu suntem in stare sa-l facem :-) Da idea maestrului Konieczny e buna "Fondul mai cere un plan de restructurare menit să reducă mai mult costurile şi finalizarea ofertei publice iniţiale a Nuclearelectrica." Daca ar fi citit raportul financiar al unei alte centrale fukuclase s-ar fi limitat la ceea ce stie mai bine si anume evaluarea limuzinelor avand referinta anul 1997...

      "Franklin Templeton (FT), administratorul Fondului Proprietatea" incepe articolul dumneavoastra stimata ALINA TOMA VEREHA. V-as intreba in baza a ce? FT nu au o hot de AGA valabila pentru a ocupa aceastafunctie, si dvs ca o ziarista care s-a documentat ar trebui sa faceti cunoscut acest lucru. In consecinta FT poate sa isi dea cu parerea lucru care are mica relevanta din moment ce FP este actionar la Nuclearoelectrica si nu FT.

      Destui clienti ,in perspectiva,au cotizat serios ,atat la USL,cat si la ARD sau PDL,pentru a scapa de zecile de procese ce-i asteapta la DNA.. Asa ca exista ..forta de munca dle V.Bestea.! Daca mai luam in considerare si dosarele pitite de dna Kovesi si dl Morar, jucatorul cotrocenist ar conduce detasat in plutonul fortei de munca ..pentru executarea unui nou canal... Revenind la uoile noastre ,mi se pare ca dl Templeton sau cine conduce fondul acesta si-a depasit de mult atributiile. In mod sigur ,cineva ii va taia ghiarele in cel mult un an.. reparand prostia facuta de Tariceanu,fostul premier al Romaniei. ,prin infiintarea acestui fond. Vom trai si vom vedea. In cde ma priveste ,sunt impotriva energiei nucleare din motive reale: exista solutii alternative la un nivel de putere de cativa megawatti,total ecologice,susceptibil de a fi montate aproape de utilizator,eliminand reteaua de transportsi ,in plus ,radiata nucleara este mortala! In sinea ei...Alte observatii le-am facut in Bursa on-line de ieri.

      catre unul care stie o prostie.

      Iti confirm parerea. Tot ce sustii e o prostie si anume: 1. centrala s-a construit pentru 5 unitati si se stia de la inceput ca pentru asigurarea apei pentru 5 unitati trebuia amenajat bratul Bala. 2. daca ai stii ca temperatura apei la varsare in Dunare este sub 35 grade C te-ai mai incumeta sa vanturi valoarea de 75 de grade, pe care sunt sigur ca nu stii sa o calculezi? 

      Ce-i drept nu ieri, ci alaltaieri -- ce alternativa aveti? Subiectul ma intereseaza si nu vorbesc sa ma aflu in treaba.

      Daca ati mai facut si ieri observatii aici, dati un link; n-o sa se supere nimeni, avand in vedere ca suntem tot pe bursa.ro. Nu pot sa stau sa perii sute de comentarii la zeci de articole. 

    Domnul GK (FT) are un drept la opinie, pe care trebuie sa il acceptam ca drept. Deoarece, in ceeace priveste opinia, ma gandesc ca exprima pozitia firmei pe care o reprezinta in calitatea de actionar minoritar la Nuclearelectrica (SNN). Interesant ar fi de stiut daca aceasta opinie a fost exprimata actionarului majoritar inaintea publicarii. Pentru ca daca ar fi facut-o in integralitatea sa, ar fi fost sfatuit sa evite erori precum: divulgarea pretului ofertei U3,4 care se afla in curs de negociere.

    Este interesant ca d-l GK a tinut sa-si exprime opinia critica asupra relansarii proiectului U3, 4, gasind momentul sa identifice nerealizari in managementul SNN privind operarea Unitatilor 1 si 2 de la Cernavoda, deasemeni de pe o pozitie "neutra" si pentru multi "obiectiva". Se pare ca acesta este rezultatul interesului fondului privat in succesul SNN daca dupa anii in care a profitat de beneficiile si dividendele energiei nucleare recunoaste ca exista o degradare a eficientei societatii la care sunt actionari...  

    Refularea mediatica a neputintei de catre un actionar minoritar, probabil justificata de "buna" colaborare cu actionariatul SNN nu ar fi trebuit sa se extinda asupra deciziei de realizare a Unitatilor 3 si 4 pana cand nu isi rezolvau disputele in cadrul AGA. Dar se pare ca dintre actionarii SNN cine vrea iese pe post cand vrea. 

    Qui prodest pan Konecny?

    Ce se intampla cu strategia energetica domnilor? 

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb