Analistul politic Cozmin Guşă apreciază că atacul de ieri al preşedintelui Traian Băsescu la adresa Ungariei dovedeşte "instinctul de animal politic" bun al preşedintelui, însă că este anacronic, în condiţiile în care Băsescu a avut o relaţie foarte bună cu premierul Viktor Orban, transmite Realitatea.net.
Guşă punctează că Traian Băsescu profită de slăbiciunea "victimelor sale" Victor Ponta şi Crin Antonescu, care sunt mai preocupaţi cu venitul din vacanţă şi lansarea de candidaturi.
"Instinctul preşedintelui de animal politic de cea mai bună calitate i-a spus că, având în vedere tăcerea şi inacţiunea celor doi lideri de la guvernare, ar fi bine să facă aşa (n.r. să iasă cu acel discurs). E bine din punct de vedere politic. Din nefericire, e total anacronic să avem astăzi un asemenea discurs din partea unui om care m-a mâhnit foarte tare când il vedeam că danseasă ciardas cu Viktor Orban. Azi profită de această slăbiciune dovedită a celor doi lideri USL, care se întorc din vacanţă sau se pregătesc de lansări de candidaturi care n-au legătură cu agenda de astăzi", a declarat Guşă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Izvorul Mureşului (Harghita), că "Ungaria este un focar de instabilitate". El a mai spus că statul român "îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei".