Zonele Mamaia, Agigea, Eforie, Costineşti, Olimp, Neptun, Mangalia, 2 Mai, dar şi altele vor beneficia de lucrări în vederea reducerii eroziunii costiere în baza unui proiect în valoare totală de 3,4 miliarde lei, aprobat, astăzi, de Guvern, informează un comunicat de presă al Executivului remis redacţiei.
Este vorba de un proiect în care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii, care are o durată de realizare de 36 de luni, şi este împărţit în două etape.
"În prima etapă, cu o valoare de peste 1 miliard de lei, se vor realiza lucrări în zonele Stăvilare (Edighiol, Periboina), Mamaia, Tomis, Agigea şi Eforie. În cea de-a doua etapă vor fi efectuate lucrări în zonele Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia-Venus-Aurora, Mangalia-Saturn şi zona 2 Mai", precizează comunicatul Guvernului.
Conform sursei citate, finanţarea se va realiza, pentru prima etapă, din Fondul de coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, de la bugetul de stat, precum şi din alte surse constituite legal. Pentru etapa a doua urmează să fie identificate surse de finanţare legale.
"Prin implementarea proiectului se va realiza protecţia litoralului Mării Negre (...) de efectele eroziunii costiere prin dezvoltarea unui program de lucrări specifice care au în vedere reabilitarea şi protejarea liniei ţărmului, a terenurilor adiacente şi a ecosistemelor de uscat şi marine. De asemenea, se urmăreşte protejarea infrastructurii economice şi a obiectivelor sociale periclitate de procesele de eroziune marină. Totodată, se va implementa un program integrat de monitorizare a zonei costiere care să vină în sprijinul operaţiunilor şi lucrărilor de întreţinere, pe termen mediu şi lung (30 de ani)", se mai arată în comunicat.