Guvern... bandiţi... vampiri!

După ce a luat palme la cafine de la directorul prefecturii, Raul Grigoraşcu, şi după ce a refuzat duelul propus cavalereşte de omul guvernului, Costăchel Gudurău se retrage cu coada între picioare de pe scena confruntării, neuitînd să arunce printre dinţi, în urmă, înjurături şi sintagma care avea să facă o uluitoare carieră în politica din România: "guvern de bandiţi". Formula mai apare, uşor modificată stilistic, într-o altă nestemată a geniului caragialian, schiţa Atmosferă încărcată: "Cînd vine, mă-nţelegi, un guvern ca bandiţii, fiindcă n-are cine să-l oprească a lovi în tot ce e mai scump, pentru care nu există nici o apărare, fiindcă tăcem cu toţii, şi eu şi dumeata şi dumnealor (arată spre cei de la mesele apropiate) ca nişte laşi, fără nimica sacru, mă-nţelegi! Fireşte că are să-şi bată joc de poporul întreg..." În sfîrşit, nu mai puţin emblematicul articol din "Răcnetul Carpaţilor" îl blagosloveşte pe Tipătescu, prefectul, omul guvernului... de, cu epitetul "vampir". Cercul e închis şi coerenţa lui asigură eternitatea caracterizărilor făcute lumii politice din România, de la Caragiale pînă astăzi, fără nici un fel de excepţie ori hiatus temporal.

Mă rog, Caragiale cu ale lui, noi cu ale noastre, o să spună cineva. Aşa aş fi zis şi eu, dacă un personaj viu, nu din cărţi, de o structură socio-psiho-culturală anti-caragialiană, prin excelenţă, nu s-ar fi referit la lumea personajelor "mari" ale politicii noastre exact în aceşti termenii, de pură extracţie caragialiană. Ei, atunci, n-ai ce-i face... lucrurile trebuie luate în seamă! Personajul este nimeni altul decît Preşedintele Iohannis, iar "obiectul" paraponului său, Dragnea, ridicat în rang, pe un ton vitriolant, de la statutul relativ comun şi deja tocit de "penal", la cel suculent, mustind de otrava resentimentelor, cel de "infractor". Faptul nu mai este unul oarecare, ci a devenit "un fapt social"! Merită să-i descifrăm, deci, semnificaţiile.

O primă notă se impune, în marginea întrebării, ce anume l-a scos atît de rău din pepeni pe, altfel, flegmaticul Iohannis? Iar răspunsul este simplu: "îndrăzneala", citeşte "impertinenţa fără de margini", a lui Dragnea. Atacat din coaste de valiza incendiară Tel Drum, răspunsul celui mai important om politic al României actuale a fost unul în cheie "mişto fin de Teleorman, pe sub mustaţă". S-a prezentat a doua zi la locul de muncă, Parlamentul Româ-niei, cu două valize, "găsite în curte". Una cu gogoşi Rise, vezi doamne, i se rupe lui în paişpe de piţifelnici alde Paul Radu şi Mihai Munteanu, cea de a doua cu dosare, mai mult sau mai puţin cunoscute, pe care stă scris Iohannis. Ei bine, asta, pentru Omul de la Cotroceni, a întrecut orice măsură. Vorba lui Trahanache, scos din pepeni de strigătul "trădare" al lui Caţavencu: "Apoi, ai puţintică răbdare, stimabile! Mă scoţi din ţîţîni... Eu falsificator?... Pe mine, cetăţean onorabil, pe mine, om venerabil, să vie într-o adunare publică să mă facă falsificator... cine? Un plastograf patentat!". Ei, dacă aici suntem, în acest moment de răscruce al confruntării, faza pe dovezi, atunci nu mai încape nici o îndoială, Trahanache/Iohannis are deja în buzunar girurile falsificate de Caţavencu/Dragnea cu care, "onorabilul" a scos cinci mii de lei de la Societatea Aurora Economică Română. Mă rog, cinci mii sau mai mult, de la Aurora, ori de la societăţile lui, tip Tel Drum... ce importanţă mai are!?!

A doua notă trebuie făcută în marginea mesajului transmis cu atît "aplomb" de Dragnea. Ceva de genul "Păi, cu d'astea vreţi voi să mă răpuneţi, iezişorilor?!!!" Desigur, stratagema poate fi de genul celei folosite de vulpea încolţită în scorbură: rîde de vînător cînd acela a reuşit să o apuce cu băţul de picior şi se vaită de mama focului cînd băţul s-a înţepenit aiurea în cine ştie ce cotlon. Al doilea etaj al mesajului este, însă, cît se poate de serios: "Dacă mă duc eu la fund, nu mă duc singur. În orice caz, Iohannis nu scapă de ghiulelele pe care i le pot eu atîrna de gît". E uşor de presupus că această ameninţare străvezie l-a scos din minţi pe Iohannis, mai mult decît tupeul "penalului". Iar pierderea controlului nu este deloc un semn bun pentru cotroceneanul nos-tru de serviciu. Trădează atingerea unuia sau mai multor puncte nevralgice, răni încă nu prea bine cicatrizate, ori mai rău, rămase încă des-chise.

În sfîrşit, o notă aparte despre ceea ce "zace" în spatele acestor mesaje, schimbate printre scrîşniri din dinţi, de doi oameni/instituţii de la vîrful politicii din România. Ceea ce zace nu este deloc un lucru nou, ori neştiut, ci doar prea puţin băgat în seamă. Poate pentru că miroase atît de urît, îngrozitor de urît. E maldărul, muntele de gunoaie şi lături, mustind putreziciune, în care fermentează şi din care ies apoi la lumina "politica" din România şi oamenii ei cei mai "reprezentativi".