Salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare aflaţi în situaţia în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual, potrivit unui comunicat remis redacţiei
"În cazul în care perioadele de concedii medicale şi de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe doi sau mai mulţi calendaristici consecutivi, salariaţii au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu. Modificările legislative survin ca urmare a unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern, prin care se revizuiesc HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare", conform comunicatului.
Se mai precizează că, prin hotărârea adoptată astăzi, durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiţionată de durata concediilor medicale sau fără plată, iar România se conformează şi pune în aplicare dispoziţiile articolului 7 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.