Guvern: Măsuri de reglementare a comisioanelor interbancare pentru plata cu cardul

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 septembrie 2016

Guvernul a adoptat, luni, o hotărâ-re prin care reglementează anumite aspecte din cadrul relaţiei dintre prestatorii de servicii de plată şi consumatori în cazul plăţilor cu cardul şi plăţilor bazate pe card efectuate pe internet şi pe dispozitive mobile, informează un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, Guvernul a desemnat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor drept autoritatea naţională responsabilă cu aplicarea normelor europene în domeniu şi a stabilit sancţiunile corespondente faptelor ce privesc nerespectarea aceloraşi dispoziţii europene.

"Astfel, la încheierea unui acord contractual cu un prestator de servicii de plată, consumatorul poate solicita să deţină două sau mai multe mărci de plată diferite pe un instrument de plată cu cardul, cu condiţia ca un astfel de serviciu să fie oferit de prestatorul de servicii de plată, iar nerespectarea acestui drept constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei. De asemenea, constituie contravenţie nerespectarea de către prestatorul de servicii de plată a oricăreia din prevederile referitoare la obligaţia acestuia ca într-un termen rezonabil premergător semnării contractului de servicii de plată să furnizeze consumatorului informaţii clare şi obiective cu privire la toate mărcile de plată disponibile, funcţionalitatea, costul şi securitatea acestora şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei", se arată în comunicat.

Totodată, sunt introduse amenzi şi pentru alte tipuri de contravenţii.

"Nerespectarea prevederilor referitoare la interdicţia ca emitenţii, acceptanţii, entităţile de prelucrare şi alţi prestatori de servicii tehnice, în schemele de plată cu cardul, să insereze mecanisme automate, software sau dispozitive în instrumentul de plată sau echipamentul instalat la punctul de vânzare care limitează posibilitatea de alegere a mărcii de plată sau a aplicaţiei de plată sau a ambelor de către plătitor sau de către beneficiarul plăţii atunci când utilizează un instrument de plată coetichetat constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei. În cazul în care beneficiarii plăţilor care decid să nu accepte toate cardurile sau alte instrumente de plată ale unei scheme de plată cu cardul nu îi informează cu privire la aceasta pe consumatori în mod clar şi neechivoc, în acelaşi timp în care le comunică informaţii cu privire la acceptarea altor carduri şi instrumente de plată ale schemei de plată cu cardul, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei", adaugă sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb