Guvernul a decis astăzi, printr-o hotărâre, extinderea sferei de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn prin stabilirea unor obligaţii ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă astfel de produse.
În acest sens, operatorii, persoane fizice sau juridice, care introduc pentru prima dată lemn şi produse din lemn pe piaţa UE, corespunzătoare codurilor prevăzute, trebuie să utilizeze un sistem de analiză şi gestionare a riscurilor recoltării ilegale a lemnului - Due Diligence.
"Potrivit actului normativ adoptat astăzi, următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează astfel: nerespectarea de către operatorii economici a obligaţiei de a implementa şi de a utiliza un sistem 'due diligence', cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei; neîndeplinirea obligaţiilor de către o organizaţie de monitorizare, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei; implementarea de către operatorii economici a propriului sistem 'due diligence' care nu este conform Regulamentului european, utilizarea necorespunzătoare a propriului sistem sau a unuia instituit de o organizaţie de monitorizare, cu amendă între 1.000 lei şi 6.000 lei", se mai arată în comunicat.