Guvernul a adoptat, vineri în şedinţă, o Hotărâre prin care rezolvă inechităţiile din sistemul de pensii, astfel că persoanele care au lucrat în condiţii speciale şi deosebite şi s-au pensionat înainte de 2011 beneficiază de majorări la calculul pensiilor. Măsura este luată pentru rezolvarea unor inechităţi rezultate din schimbările legislative succesive.
Alina Petrescu, purtătorul de cuvânt al guvernului, a afirmat: "E vorba de pensionarii din sistemul public de pensii ale căror drepturi au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, pensionari care au desfăşurat înainte de a intra în pensie activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa 1 şi grupa a 2-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001".
Ea a precizat că e vorba şi de activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale, pensionari care nu au beneficiat de majorarea punctelor anuale, relatează News.ro.
Alina Petrescu a declarat: "E vorba de regularizarea nivelului pensiilor pentru aceleaşi condiţii de muncă, se aplică şi pentru persoanele în cazul cărora nu au fost făcute aceste modificări. Se aplică o majorare cu 50% a punctajelor anuale pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa 1 şi cu 25% pentru persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa a 2-a de muncă sau încadrate în condiţii deosebite. (...) Nevăzători şi persoane cu handicap, persoane pensionate conforn prevederilor HG 267 din 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor din industria minieră, persoane din industria extractivă de petrol şi gaze, persoane care şi-au desfăşurat activitatea în aviaţia civilă, pentru personalul navigant".
De asemenea, având în vedere că recalcularea acestor categorii de pensii se realizează, potrivit legii, pe o perioadă de 24 de luni, actul normativ adoptat vineri stabileşte etapele de plată a drepturilor de pensie recalculate.
"Recalcularea drepturilor de pensie conform art. 1691 din Legea nr. 263/2010 se realizează, din oficiu, iar drepturile de pensie recalculate se plătesc în etape, astfel: în luna iulie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1990-31 martie 2001 inclusiv; în luna decembrie 2017, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-31 decembrie 2010 inclusiv", potrivit Guvernului.
Potrivit sursei citate, drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2016, conform legii.
"În situaţia în care, în urma recalculării, rezultă un punctaj mediu anual mai mic, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării", mai arată sursa citată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de mitica în data de 06.05.2017, 14:03)
si persoanele care au activat in spitale unde erau internati in spitale de boli infectioase[ex.TBC]ar trebui luate in calcul.