Guvernul a aprobat hotărârea prin care tinerii de 16 ani pot participa la programe de internship plătite

A.C.
Companii #Legislatie / 13 septembrie 2017

Guvernul a aprobat hotărârea prin care tinerii de 16 ani pot participa la programe de internship plătite

Tinerii în vârstă de cel puţin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituţii publice, pe perioade de cel mult şase luni, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei, persoanele juridice pot cere statului la finalizarea programului de internship o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat. Proiectul urmează să fie transmis către Parlament cu solicitarea de a fi dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă.

În comunicat se menţionează: "Participanţii la programele de Internship îşi vor putea astfel consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă în vederea integrării în muncă; de asemenea, vor putea dobândi experienţă şi vechime în specialitate, după caz".

Pe parcursul unui an calendaristic, în funcţie de numărul de salariaţi angajaţi cu contracte de muncă, organizaţia gazdă poate încheia, în mod simultan, contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total de angajaţi, informează sursa.

În comunicat se mai precizează: "Internul sau beneficiarul programului de internship are dreptul la o indemnizaţie lunară netă de internship, din partea organizaţiei gazdă. Indemnizaţia de internship va fi cel puţin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată. Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus. Este interzisă efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship".

Internul va primi, la finalul programului, un certificat de internship. Pe perioada derulării programului de internship organizaţia gazdă are obligaţia asigurării în sistemul asigurărilor de sănătate a internului care nu are calitatea de asigurat şi a plăţii contribuţiei aferente, se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, persoanele juridice care, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un contract de muncă cu persoana care a desfăşurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat per angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii, după îndeplinirea obligaţiei de menţinere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 24 de luni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb