Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, proiectul de lege privind ratificarea Deciziei Consiliului European din 25 martie 2011 de modificare a Tratatului pentru Funcţionarea Uniunii Europene cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre a căror monedă este euro. Decizia Consiliului European din 25 martie trebuie să fie supusă ratificării de toate statele membre ale UE, potrivit unui comunicat de presă.
Pe fondul crizei economice actuale din UE, România a susţinut crearea mecanismului european de stabilitate şi, implicit, modificarea limitată a Tratatului în vederea asigurării stabilităţii zonei euro. Ţara noastră va contribui la Mecanismul European de Stabilitate (MES) după ce va adera la zona euro.
În vederea mobilizării fondurilor necesare, MES va putea lansa emisiuni de instrumente financiare, va putea încheia acorduri sau alte tipuri de aranjamente cu statele parte la mecanism, cu instituţii financiare sau cu alte părţi terţe.