Guvernul a contestat legea conversiei creditelor la CCR

S.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2016

Dacian Cioloş

Dacian Cioloş

Actualizare 22:06 Alina Gorghiu: "Am convingerea că legea conversiei nu are motive să pice la CCR"

Liderul PNL, Alina Gorghiu, s-a declarat, în această seară, convinsă că legea conversiei creditelor în franci elveţieni la curs istoric nu are motive să pice la Curtea Constituţională a României (CCR), precizând că efectuarea unui control de costituţionalitate va uşura parcursul ulterior al legii.

Alina Gorghiu a declarat, într-o emisiune la Realitatea TV: "Nu cunosc raţiunea acestei sesizări la CCR, dar vă spun un lucru: atacul la CCR poate avea şi o conotaţie pozitivă: se scurtează timpul până vom avea o decizie asupra legii şi se limitează, astfel, posibilitatea băncilor de a contesta constituţionalitatea acesteia, aşa cum au anunţat deja că vor face".

Liderul PNL a precizat: "Am convingerea că legea nu are motive să pice la CCR, nu văd motive de îngrijorare pentru cei cu credite în franci".

Alina Gorghiu a susţinut că explicaţiile privind contestarea legii conversiei la CCR trebuie să vină de la Guvern.

"Faptul că se face un control de costituţionalitate uşurează parcursul ulterior al legii.(...) Ar fi fost bine, însă, ca înainte de sesizare, Guvernul să comunice care sunt motivele pentru care a făcut acest lucru", a mai afirmat liderul PNL, în această seară.

------------

Actualizare 21:03 Rareş Bogdan, despre trimiterea legii conversiei la CCR: "Ăsta da cadou de la Guvernul Cioloş!"

Jurnalistul Rareş Bogdan cataloghează trimiterea legii conversiei creditelor la CCR de către Cabinetul condus de Dacian Cioloş ca fiind un lucru "urât", ce reprezintă un "cadou" nedorit din partea Executivului.

Jurnalistul a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook: "Ăsta da cadou de la Guvernul Cioloş! Chiar încep să mă enerveze băieţii ăştia. Păi suntem cu ţara, cu poporul, cu cetăţenii minţiţi sau cu Bancherii????? Adică până şi BNR a acceptat decizia unanimă a Parlamentului şi vine Guvernul să atace la CCR Legea Conversiei Creditelor în CHF".

Rareş Bogdan susţine că 54.000 de familii de români cu credite cu rate întârziate mai mult de 90 de zile, alături de alte 34.000 de familii aflate în execuţie silită, ar beneficia de intrarea în vigoare a legii conversiei.

"6 bănci ar scădea profiturile pe 2016, aproximativ 1,2 miliarde de USD în total ar fi adăugaţi la provizioane, în timp ce sute de mii de oameni privesc cu disperare spre ziua de mâine... Urât", mai afirmă jurnalistul.

------------

Actualizare 20:40 Gheorghe Piperea: "Legea conversiei, deşi are nişte inadvertenţe de redactare, nu are vicii de constituţionalitate"

Avocatul Gheorghe Piperea reiterează faptul că, deşi are inadvertenţe de redactare, legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric nu are vicii de constituţionalitate.

Acesta a reacţionat, astfel, la aflarea veştii că Executivul condus de Dacian Cioloş a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la constituţionalitatea actului normativ care prevede conversia creditelor.

Avocatul a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook: "În timp ce debitorii sufocaţi de datorii încă se ceartă între ei pe tema «discriminării», adevăraţii lor adversari, banksterii, care au stat uniţi, tocmai ce au obţinut o victorie de parcurs: Guvernul a trimis legea la Curtea Constituţională pentru verificarea compatibilităţii ei cu Constituţia.

Personal trebuie să repet că legea, deşi are nişte inadvertenţe de redactare, nu are vicii de constituţionalitate.

Chiar dacă debitorii vizaţi de lege sunt, probabil, pe culmile disperării în prezent, trebuie spus, cum zice românu': tot răul spre bine.

Aşa cum ne-a arătat experienţa cu legea dării în plată, banksterii s-ar fi opus din răsputeri şi acestei legi, atacând-o în instanţă după intrarea sa în vigoare şi ţinând pe loc pe toată lumea cu sute sau mii de excepţii de neconstituţionalitate generatoare de dosare suspendate".

Gheorghe Piperea susţine că atacarea actului normativ înainte de promulgare poate scurta cu luni de zile termenul efectivităţii legii şi arată că, după pronunţarea soluţiei de constituţionalitate, preşedintele nu mai poate evita promulgarea, iar "banksterii" nu mai pot ataca ulterior legea la CCR.

Avocatul a subliniat: "Important de spus: CCR va verifica legea sub toate aspectele, inclusiv acela al potenţialei discriminări între debitorii în CHF şi debitorii în alte valute. Vom şti dacă această idee, strecurată în mintea şi emoţiile oamenilor de cântăreţii în strună ai banksterilor a fost o idee justă sau, dimpotrivă, poluatoare a alianţei debitorilor".

Mâine, CCR urmează să se pronunţe asupra legii dării în plată.

"Dacă soluţia va fi aceea de constituţionalitate, aşa cum este previzibil, atunci şi legea conversiei va fi validată de CCR", anticipează Gheorghe Piperea.

Acesta mai face apel, în postarea sa, la "calm" şi "gestiune eficientă" a mâniei.

-----------

Guvernul condus de Dacian Cioloş a contestat la Curtea Constituţională a României (CCR) proiectul de lege care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării, ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

Legea conversiei nu va intra în vigoare înainte ca judecătorii CCR să se pronunţe asupra constituţionalităţii actului normativ.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, actul normativ a fost trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.

Legea a fost adoptată, marţi, 18 octombrie, în unanimitate de plenul Camerei Deputaţilor.

Legea prevede conversia creditelor în CHF la cursul de la data acordării, fără niciun prag sau grad de îndatorare (pragul de 250.000 de franci elveţieni introdus ca valoare totală a împrumuturilor a fost eliminat luni, după ce legea a fost retrimisă la comisii), la costuri care urmează să fie negociate de cele două părţi, respectând principiul bunei credinţe şi diligenţele profesionale, astfel încât obligaţiile de plată să nu fie mai împovărătoare pentru consumatori.

Opinia Cititorului ( 28 )

  1. sa le de-a alora de afara mii de euro sa vina inapoi ... EU PLEC DIN TARA ASTA [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

    1. De ce? Tocmai ce a adevenit interesant!

      Uite-ti drumul, un escroc mai putin.

    ...ca va fi declarata constitutionala, cel putin la partile ei esentiale: conversia la curs istoric. :)

    Evident, presiunea exercitata de banxteri e mare. :D Din pacate, s-ar putea ca exact tara sa piarda cu aceasta manevra: PSD & Co. sa se reinstaleze bine mersi in structurile puterii... :D

    Evident ca e anti-constitutionala.

    Unde este nedreptatea ? 

    In evolutia BURSIERA libera a cotatiilor, a cererii si ofertei, a contractului si neratroctivitatii ?

    SOCIALULeste de aplicat, dar nu dereglam o tara, milioane de cetateni, pentru populism. 

    1. exact comentariul asta este unul populist :)

      de asta ma intreb si eu: unde este NEDREPTATEA? :P

      excelenta afirmatie, un sincer bravo! toti cei care folosesc cuvintul populism sint tradatpri ai interesului national

    Nu a fost contestata legea darii in plata dar e contestata asta.Sa faca asa ceva in prejma alegerilor ,cand tocmai a fost de acord sa fie propunerea PNL pt premier, e un pumn in fata dat pnl-ului care,oricum, a votat aceasta lege...

    O alta miscare "inteligenta" a pnl ului.

    Legea bail- in ului a fost trimisa la CCR de guvern? 

    Legea darii in plata va fi declarata contitutionala si va fi o iarna plina de dari in plata.....este o varianta proasta pt. banci.

    1. Vise taica. Zilele astea cade si DIP, sefii tai se duc la puscarie pentru inselaciune, sponsorii Hadaren si Stanescu ramas sedusi si cu banii dati. :))))))))))))))))))))))))))))) )))))))

      Te afli intr-o grava eroare...

      Bai baiete dar sunteti bine spalati pe creiere...aceeasi placa mereu... 

      Aveti emotii cu LDP? Stati linistiti...este constitutionala. 

      Sa dea Domnul ca CCR sa decida ca lg conversiei se aplica tuturor monedelor sa vezi atunci... 

      Emotii ai tu baiete. Citind Constitutia tarii ai sa vezi ca legile astea 2 nu au nicio legatura cu legea fundamentala. Dar tu stiu ca esti platit doar sa citesti scriptul de postac, asa ca n-am nicio pretentie la tine. S-ar putea ca sfarsitul asta de an sa fie cam amar pentru voi si fara DIP si fara conversie si cu noua strategie Prima Casa pe urrmatorii 3-4-5 ani :)))))))))))))))

    Si eu consider ca este neconstittutional ca presedintele, parlamentarii, magistratii care fac dreptate si nu raspund pt "greseli" , militarii...etc sa beneficieze de pensii calculate altfel decat [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

    1. Imi cer scuze pt paragraful eliminat de mai sus dar sunt un pic nervos.

    Foarte tare...

    Daca legea trecea cu pragul de indatorare de 50% propus de Guvern era constitutionala? 

    Ce d.racu de tara e asta? Ciolos tata taio inapoi la Bruxelle....tot de ei asculti....

    Daca acum nu se iese in strada....... 

    "Legea convesiei, deşi are nişte inadvertenţe de redactare, nu are vicii de constituţionalitate" deci da cum sa nu iti placa de Pip e ca si cand ai zice desi maioneza asta s-a taiat ea este perfecta sau desi operatia a reusit pacientul este mort.

    uitati-va la videoul pe care l-am incarcat pe Youtube cand a fost la Berlin. Il gasiti pe goagal daca introduceti Euro Ciolos Berlin. E senzational..."ROMANIA VREA, DA TREBUIE SA SI POATA. DACA INTRAM PREA REPEDE NE DUCEM SI NOI PE RAPA ASA CUM S-AU DUS GRECII...." In concluzie, vrei sa se duca nea Treichl pe rapa :-):-):-)

    1. Mai Brute,m-am saturat de tine.Indiferent de subiect te bagi in seama.Go to Moscow !

      Ps.Brute du-te d....q.

      de ce te suparasi. Nu e vorba de nea Ciolos? Nu te satisface fraza cu rapa? Imi aduce aminte de cand mergeam la pascut cu vaca pe coasta. Si pe acolo erau rape :-) Te pup si somn usor :-)

    Wooooooooow

    o lege corecta ar trebui sa ofere sanse tuturor care sunt debitori in diferite valute sa poata converti creditul la cursul din momentul acordari. personal cred ca parlamentul a facut legea in acest format pentrru a nu putea fi aplicata.... si acum..bla..bla ... noi am vrut dar alti sunt contra.....

    Cine este tăntălăul numit rareș bogdan?

    Tot răul spre bine.

    După ce iese de la CCR,IOHANNIS e obligat sa o promulge.  

    Tot același timp de așteptare ar fi fost.  

    Eu zis ca Ciolos face un serviciu legii.

    Bancsterii nu vor avea motive de contestație apoi.😀 

    Psd baga motiune impotriva guvernului sa vedem cum voteaza PNL acum

    Ciolos este prim ministrul romanilor sau al bancilor??????? nu as vrea ca de alegeri sa avem revolutie ptr. ca deja statul roman prin puterile sale a intrecut orice masura. pana la urma dac aurmam politica straina asa cum intelegem ca face ciolos trebuie sa o urmam intru totul nu numai in interesul vadit a unora ,in speta bancile. nu am credit dar voi fi alaturi in orice si sub orice forma alaturi de acesti cetateni. Si daca se va vota neconstitutionalitatea legii ATUNCI AVEM CEVA MULT MAI GRAV, DISCRIMINAREA CETATENILOR.

    Nimic nu e normal in aceasta tara.Cel care are de platit,sa plateasca,daca nu v-om plati noi toti.Bancile nu pierd niciodata.Nu te intinde,mai mult cit tine plapuma.Cel care,a imprumutat 250 mii franci elvetieni,a vrut vila cu piscina,luxul costa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb