Guvernul a decis aplicarea metodelor indirecte pentru verificarea averilor nejustificate

F. A.
Politică / 17 martie 2011

Guvernul a aprobat o hotărâre privind aplicarea metodelor indirecte privind aplicarea metodelor indirecte pentru verificarea situaţiei fiscale a persoanelor fizice. Metodele se aplică începând cu 1 ianuarie 2011 şi au drept scop stabilirea bazei impozabile a veniturilor a căror sursă nu este identificată, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că în baza metodelor indirecte inspectorii vor putea cere informaţii de la bănci. "Avem acces la conturile bancare, vom putea culege informaţiile necesare de la structurile bancare", a precizat ministrul.

Acesta a precizat că persoanele verificate vor putea contesta în justiţie o eventuală decizie de impozitare, însă "contestarea nu suspendă executarea". Ministrul a mai spus că în cazul în care se constată evaziune fiscală, persoanele în cauză pot răspunde chiar şi penal.

Potrivit ministrului de Finanţe, va fi impozitată diferenţa între veniturile declarate şi situaţia fiscală personală, stabilită pe baza metodelor indirecte de control - metoda cheltuielilor efective, metoda fluxurilor financiare şi metoda patrimonială, urmărindu-se discrepanţele între venituri şi cheltuieli şi elementele de creştere de avere, în condiţiile inexistenţei unor venituri corespunzătoare, declarate Fiscului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb