Guvernul a decis reactivarea depozitului de lignit Roşia de la Rovinari

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 14 septembrie 2017

Guvernul a decis reactivarea depozitului de lignit Roşia de la Rovinari

Depozitul de lignit Roşia din cadrul Exploatării Miniere Rovinari va fi activat şi utilizat parţial, din 15 septembrie 2017 şi până la data de 30 aprilie 2018, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptate în şedinţa de ieri.

Acest lucru va permite realizarea stocurilor de cărbune şi funcţionarea termocentralelor Rovinari, Turceni, Işalniţa şi Craiova II pentru trecerea vârfului de iarnă 2017-2018, se arată într-un comunicat al Executivului.

Utilizarea depozitului Roşia se va supune interesului strategic de asigurare a siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional, cu adoptarea tuturor măsurilor posibile de protecţie a mediului, necesare pentru activarea şi utilizarea parţială a depozitului în perioada menţionată, inclusiv prin aplicarea unui program de funcţionare care să evite crearea unui disconfort ambiental în zona adiacentă.

Complexul Energetic Oltenia este unul dintre principalii producători de energie electrică din România, asigurând funcţionarea Sistemului Energetic Naţional în situaţii extreme, cum a fost şi iarna 2016-2017, în care cota de piaţă a acestei societăţi a depăşit, în anumite intervale, 30% din totalul producţiei de energie electrică.

Funcţionarea depozitului de cărbune Roşia a încetat începând cu 1 ianuarie 2016 deoarece cu aceeaşi dată trebuia pus în funcţiune un nou depozit. Nerealizarea noului depozit la termenul stabilit, respectiv 31 decembrie 2015, s-a datorat dificultăţilor în achiziţia suprafeţelor de teren pe care urma să fie amplasat noul depozit, precum şi identificării unui nou amplasament. În prezent este în derulare amenajarea noului depozit de cărbune Roşia, pentru care se preconizează ca termen de finalizare trimestrul I din 2019.

În aceste condiţii nu există posibilitatea constituirii stocurilor de cărbune necesare funcţionării în siguranţă a termocentralei Rovinari şi nici asigurarea transportului pe calea ferată pentru termocentralele Turceni, Işalniţa şi Craiova II.

Perioada premergătoare sezonului rece este folosită pentru realizarea stocurilor de siguranţă necesare trecerii vârfului de iarnă. În perioadele foarte reci, cu temperaturi mai mici de minus 10 grade C, nu se mai pot exploata straturile de cărbune din carieră, nu se mai poate asigura funcţionarea sigură a benzilor, întrucât cauciucul devine casant ducând la ruperea benzilor transportoare, au explicat reprezentanţii Guvernului.

De asemenea, nu se pot asigura fluxurile de transport pe calea ferată către sucursalele Turceni, Işalniţa, Craiova II, cărbunele îngheaţă în vagoane, iar descărcarea lui durează foarte mult, din cauza perioadei necesare pentru dezgheţare, până la 6 ore pentru o navetă, reducând fluxul de aprovizionare până la jumătate şi apar probleme la căile ferate uzinale interioare din termocentrale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb