Guvernul a modificat şi completat, printr-o ordonanţă de urgenţă, OUG nr.75/2005 privind asigurarea calităţii în educaţie, în corelare cu noua Lege a educaţiei naţionale, a anunţat Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, potrivit unui comunicat de presă.
"Prin această ordonanţă conferim Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior ( ARACIS ) toate instrumentele de care are nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea, conform Legii educaţiei naţionale, şi pentru a fi un jucător important pe activităţile de evaluare, la nivel internaţional", a afirmat ministrul Educaţiei.
Au fost introduse criterii legate de evaluarea activităţii de cercetare care se desfăşoară în cadrul studiilor doctorale, corelarea cu piaţa muncii, transparenţa procedurilor şi acurateţea raportărilor pe care le fac universităţile.
Au fost introduse unele noutăţi privind alegerea conducerii ARACIS, structurile de conducere ale instituţiei vor fi alese de personalităţi "care sunt dincolo de orice suspiciuni", a adăugat ministrul Educaţiei.