Guvernul adoptă noi măsuri pentru creşterea transparenţei şi integrităţii pe piaţa de capital

Ionuţ Stănescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 august 2016

Guvernul adoptă noi măsuri pentru creşterea transparenţei şi integrităţii pe piaţa de capital

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, ce conţine reglementări menite să contribuie la creşterea transparenţei, integrităţii pe piaţa de capital şi a competitivităţii emitenţilor autohtoni, se arată într-un comunicat al Executivului trimis redacţiei.

''Scopul final al aplicării noilor măsuri îl reprezintă reclasificarea pieţei de capital româneşti în categoria pieţelor emergente obiectiv care, odată atins, va aduce României o vizibilitate crescută la nivel european şi mondial şi va crea premisele atragerii unor noi categorii de participanţi (de natura intermediarilor, fondurilor de investiţii, emitenţilor, investitorilor instituţionali şi chiar de retail)'', precizează Guvernul.

Prin proiectul de lege se transpun în legislaţia naţională Directivele europene ce obligă emitenţii de valori mobiliare admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, care îşi au sediul sau îşi desfăşoară activitatea într-un stat membru, la o mai bună informare a investitorilor.

''De exemplu, în situaţia în care un acţionar dobândeşte sau cedează acţiunile cu drepturi de vot ale unui emitent ale cărui acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, acesta trebuie să notifice emitentului procentajul din drepturile de vot pe care îl deţine în urma acestei operaţii. Această normă de aplică în cazul în care procentajul deţinut atinge anumite praguri (5,10,15,20,25,33,50 şi 75%) sau în cazul în care scade sau creşte în raport cu aceste praguri. Această prevedere este valabilă şi în alte cazuri, în care o persoană fizică sau juridică are dreptul de a dobândi, de a ceda sau de a-şi exercita dreptul de vot. De asemenea, companiile active în industriile extractive (petrol, gaze şi minerale) şi în sectorul forestier sunt obligate să declare, într-un raport anual separat, plăţile efectuate către guvernele ţărilor în care îşi desfăşoară activitatea'', menţionează Executivul.

O altă măsură vizează sporirea integrităţii pieţelor financiare europene prin stabilirea de sancţiuni penale pentru cele mai grave abuzuri de piaţă comise intenţionat, mai spune Guvernul.

Astfel, în cazul persoanelor fizice, utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate şi manipularea pieţei sunt sancţionate cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin patru ani. Manipularea pieţei constă în manipularea artificială a preţurilor instrumentelor financiare. Spre exemplu, acest lucru se poate întâmpla atunci când o persoană răspândeşte informaţii false cu privire la oferta, la cererea sau la preţul unui instrument financiar. Utilizarea abuzivă a informaţiilor privilegiate are loc atunci când o persoană fizică tranzacţionează un instrument financiar având acces la informaţii privilegiate. Acestea sunt informaţii confidenţiale referitoare la instrumentul financiar tranzacţionat sau la compania care a emis instrumentul financiar respectiv pe piaţă, iar accesarea acestui tip de informaţie îi oferă persoanei respective un avantaj necuvenit. Divulgarea ilegală a informaţiilor privilegiate este considerată infracţiune şi se sancţionează cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puţin doi ani.

În cazul persoanelor juridice, companiile care se fac vinovate de infracţiuni de abuz de piaţă sunt pasibile de amenzi penale sau de altă natură. Sancţiunile pot ajunge până la interdicţia temporară sau permanentă de a desfăşura activităţi comerciale.

Potrivit Guvernului, se consolidează sancţiunile administrative care pot fi şi ele impuse pentru abuzurile de piaţă, precum şi competenţele de investigare ale autorităţilor naţionale de reglementare în vederea detectării abuzurilor de pe pieţele financiare, iar adoptarea actului normativ are impact asupra domeniului pieţei de capital şi asupra economiei româneşti în general, prin crearea premiselor necesare dinamizării procesului de creştere al pieţei şi evoluţiei spre o dimensiune superioară a acesteia, şi anume aceea de piaţă emergentă.

''Obiectivele avute în vedere sunt creşterea gradului de implementare a principiilor de guvernanţă corporativă la nivelul emitenţilor cu implicaţii benefice asupra - transparenţei şi raportării informaţiilor relevante pentru piaţă, optimizarea regimului ofertelor publice şi al listărilor de valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni), întărirea regimului legal care să permită respectarea deplină a drepturilor fundamentale ale investitorilor, precum dreptul de vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul la dividende'', se mai arată în comunicatul Executivului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Parca asa era si acum 15 ani legea !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb