Guvernul a aprobat, prin memorandum, Programul de Convergenţă 2012, conform unui comunicat remis redacţiei.
Documentul prevede ca principal obiectiv reducere graduală a deficitului structural, astfel încât, până în 2014, să ajungă la un nivel de cel mult 0,7 % din PIB.
"În acest fel se poate ilustra capacitatea României de a se încadra, începând din anul 2013, în obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare" a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
Potrivit Programului de Convergenţă 2012, cererea internă va reprezenta principalul motor al creşterii economice pentru acest an. "Îmbunătăţirea ocupării şi o inflaţie mai redusă vor susţine creşterea veniturilor şi vor contribui la revigorarea consumului privat", a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Inflaţia pentru anul 2012 este prognozată să se menţină la un nivel redus, de 3,5%, în intervalul ţintă al Băncii Naţionale a României.
De asemenea, se prevede îmbunătăţirea politicilor în domeniul investiţiilor, continuarea politicii de reducere şi prevenire a apariţiei de arierate şi îmbunătăţirea guvernanţei corporatiste.