Guvernul aprobă un nou împrumut pentru plata beneficiarilor de fonduri europene

F.A.
Fonduri Europene / 9 octombrie 2013

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de azi, un nou împrumut de la Trezoreria Statului în valoare de 820 milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat: "Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de 820 de milioane de lei pentru plata beneficiarilor de fonduri europene. Astfel, valoarea cumulată a împrumuturilor din Trezorerie alocate în acest an pentru efectuarea de plăţi către beneficiari se ridică la aproximativ 7 miliarde de lei. Acum, când avem toate programele operaţionale deblocate, trebuie să intensificăm plăţile către beneficiari, să continuăm simplificarea sistemului şi să atragem sume cât mai mari din fondurile europene alocate pentru România".

Împrumutul aprobat va fi folosit pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii de fonduri contractate prin intermediul a patru programe: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Sectorial Mediu, şi Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

Pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Regional a fost alocată o sumă de aproape 290 milioane de lei. De asemenea, pentru achitarea sumelor eligibile datorate beneficiarilor Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost alocate fonduri cu o valoare de circa 250 milioane de lei, iar pentru pentru efectuarea de plăţi către beneficiarii Programului Operaţional Sectorial Mediu a fost aprobată o sumă de aproximativ 248 milioane de lei.

Comisia Europeană a decis ieri reluarea plăţilor către ţara noastră prin ultimul program care mai era pre-suspendat, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb