Guvernul Grindeanu, între confuzie ideologică şi iliberalism programatic

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 9 ianuarie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Guvernul Grindeanu a fost instalat. Tehnocraţilor de Bruxelles le urmează tehnocraţii de partid. O birocraţie de partid, în fruntea căreia tronează cele două protejate ale preşedintelui PSD, Liviu Dragnea - Sevil Shhaideh, care conduce un guvern în miniatură (Ministrul Dezvoltării, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), şi Carmen Dan (la Ministerul Afacerilor Interne) -, a fost propulsată cu câteva excepţii (Olguţa Vasilescu, Theodor Meleşcanu, Ana Birchall, Florin Jianu, Graţiela Gavrilescu, Daniel Constantin, Ionuţ Vulpescu, şi într-o oarecare măsură Sorin Grindeanu, Sevil Shhaideh sau Petre Daea), restul miniştrilor sunt absolut necunoscuţi chiar şi celei mai avizate părţi a opiniei publice. În aceste condiţii, programul de guvernare rămâne un instrument în funcţie de care se pot trage câteva concluzii de etapă privind perspectivele guvernării. Dar, poate un program de guvernare confuz să anticipeze o bună guvernare? Ori, mai degrabă confuzia ideologică a programului va antrena şi politici guvernamentale imprecise şi contradictorii? O lectură a programului de guvernare PSD - ALDE (deşi impresia este că partidul preşedintelui Senatului nu a avut o contribuţie consistentă şi clară la elaborarea programului de guvernare) indică o ciudată (dar atât de iliberală) combinaţie între neoliberalism la nivel economic, neorealism şi neoconservatorism în relaţii europene şi internaţionale şi o doză de populism social. Din cele 171 de pagini ale programului de guvernare, 80 sunt dedicate diferitelor politici economice, deci aproape 50% din text (dar şi în prima parte a programului, Viziunea, sunt câteva pagini care prezintă succint aceeaşi linie). Iar perspectiva economică dominantă este una puternic neoliberală, în care statul ar urma să se dilueze din ce în ce mai mult. Dar, semn al iliberalismului dominant în regiune - şi poate şi în lume după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA -, acestui neoliberalism îi lipseşte ceea ce pentru Friedrich Hayek, cel mai important doctrinar al neoliberalismului, reprezenta esenţa acestei poziţii ideologice: libertăţile şi drepturile individuale. Şi tocmai în acest punct se poate constata aportul minimal al ALDE la elaborarea programului. Căci de la ALDE se putea aştepta o mai consistentă prezenţă a referirilor la drepturile omului, libertăţile individuale şi statul de drept. Poate faptul că acestea ar putea intra în coliziune cu populismul social să fie cauza unei asemenea situaţii? Ori, poate o atitudine ostilă la adresa statului de drept liberal?

Dacă Uniunea Europeană, echivalentă cu "guvernul tehnocrat" şi cu imixtiunea împotriva suveranităţii naţionale în campania electorală, era absentă din discursul de învingător al lui Liviu Dragnea din seara zilei de 11 decembrie, în Programul de guvernare prezenţa acesteia va fi consistentă, dar doar dintr-o perspectivă utilitaristă şi într-o linie specifică realismului politic. La o analiză de conţinut, expresia "Uniunea Europeană" este prezentă de zece ori, iar UE de 97 ori în cele 171 de pagini ale programului. Dar, doar o singură dată asociată drepturilor şi libertăţilor fundamentale (şi anume la pagina 149, în formula "Continuarea demersurilor de susţinere fermă şi consecventă a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, pe baza continuării responsabile a reformei în spirit european de către autorităţile de la Chişinău; continuarea proiectelor de sprijin şi conectare a Republicii Moldova, prin România, la Uniunea Europeană şi valorile ei."). În rest, doar două referi la valorile fundamentale, şi tot de atâtea ori la drepturile omului. Astfel, la pagina 149 a Programului de guvernare, chiar la începutul capitolului Justiţie, se afirmă că "guvernul susţine valorile fundamentale ce consacră următoarele principii", în continuare fiind reprodus ad litteram alineatul 3 al articolului 1 al Constituţiei ("România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme".). În acelaşi spirit, la pagina 149, la capitolul Relaţii externe, drepturile omului sunt prezentate în legătură cu Consiliul Europei ("Continuarea rolului activ al României în cadrul Consiliului Europei, vizând asigurarea respectării standardelor democratice şi în materie de drepturile omului, inclusiv protecţia comunităţilor româneşti.") Iar amintirea drepturilor fundamentale în capitolul Justiţie (pagina 144), chiar la subcapitolul numit Drepturi fundamentale, se face prin evidenţierea existenţei unui "sistem penitenciar învechit".

Prezenţa epidermică, şi în contexte mai degrabă legate de politica externă sau de obsesia penitenciară, a drepturilor şi libertăţilor omului, corelată cu abordarea utilitaristă a Uniunii Europene sunt tot atâtea semne ale unei posibile alunecări iliberale a guvernării. Dar guvernarea efectivă este abia la început.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Nu stiu de ce tot incercati sa gasiti ideologie si doctrine acolo unde nu exista. E ca si cum v-ati ambitiona sa gasiti apa in desert. Politicienii nu au asemenea ambitii. Ei trec de la un partid la altul si chiar partidele si PD si PNL-ul, au schimbat eticheta doctrinei politice intr-o noapte.

    1. Autorul nu stie sau nu intelege. Una din doua pentru ca altfel chiar nu se explica de ce autorul sustine falsuri. Nici un partid nu are ideologie. Asta printre altele. Mai sunt si altele.

      Împedicatul de Cristi C a apărut iarăși. [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      Intradevar...nici un partid nu au bine definit o ideologie sau doctrina ...dar din felul lor de comportament politic...vrei nu vrei "nimeresti"pana la urma o masura sau alta care ar "aluneca" inspre o ideologie sau doctrina....Asa ca........

      Nici un partid nu are ideologie.......

      Asta-i cea mai grava; mai sti si altceva ptr PSD? 

      PSD nu are idelogie dar mie mi-a dat pensie. Am o pensie mica ca am lucrat la Interne dar totusi nu imi ajunge. M-am pensionat la 56 de ani si tot nu imi ajunge pentru ca nu am avut grad mare. De-aceea imi trebuie mai mult si ce daca nu are ideologie daca imi da mie bani si mai multi.

      Mesajele 1.1 și 1.5 nu aparțin cititorului Cristi C.

      O "gandire" profunda si romaneasca.

      Nu va faceti iluzii ca guvernantii ne vor da tot ce au promis in campania electorala; este suficient sa dea ceva la pensii si salarii si au asigurata baza de votanti PSD, iar propasiirea (era gata sa sciu prabusirea) tarii este asigurata, de asemeni. 

      Vezi ca vorbesti cu un escroc care scrie mesaje aiurea semnandu-le cu numele altuia. Adevaratul Cristi C nu a comentat nimic aici.

    Un text greoi, scris incalcit cum numai la dl Codita am mai intalnit. Ce-o fi asa de greu sa scrii propozitii scurte, sa tii langajul de politica la minim si relevanta ideii pe care vrei s-ao transmiti, la maxim ? Asa si actiunile lui Leo de la Strehaia pot fi incadrate in vreun curent politic, dar este asta scopul ? Cuvinte scrise degeaba, fara pic de relevanta.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb