Guvernul a prelungit cu încă un an, până la 31 decembrie 2014, termenul în care angajaţilor Electrica Moldova şi Electrica Oltenia li se pot vinde până la 10% din acţiunile celor două filiale ale companiei de stat Electrica SA.
Termenele de vânzare a acţiunilor expiră în 31 decembrie 2013, după ce a mai fost prelungit şi în urmă cu exact un an, transmite Mediafax.
La acel moment, surse din piaţa energetică arătau că judecătorii Curţii Constituţională a României vor decide dacă acordarea către angajaţi a până la 10% din acţiunile fostei Electrica Moldova este constituţională, după ce Curtea de Arbitraj de la Paris, unde se judecă un proces între Electrica şi E.ON, a admis o cerere în acest sens a grupului energetic german.
Distribuitorii şi furnizorii de energie electrică Electrica Moldova şi Electrica Oltenia au fost privatizaţi în 2005, fiind preluaţi de grupul german E.ON, respectiv de compania cehă de stat CEZ.
De la privatizare până în prezent, Guvernul a prelungit în fiecare an termenul de vânzare a 10% din acţiunile filialelor Electrica privatizate, dar nu a finalizat nicidată transferul.