Guvernul se face că-i ascultă pe investitorii străini

Reporter: În România, ne confruntăm cu o întrebare veche de 23 de ani: de ce avem nevoie de investiţii străine?

Mihai Bogza: Răspunsul se poate da, dacă răspundem onest la un şir de alte întrebări. Mai întâi, ne dorim creştere economică? Dacă răspunsul este da, putem avea creştere economică fără investiţii? Dacă răspunsul este negativ, cum e şi normal, atunci urmează a treia întrebare: de unde pot proveni investiţiile? Răspunsul este din nou simplu: de la buget, din surse private locale, din bani europeni, din credite interne sau externe sau din investiţii străine. Investiţiile de la buget sunt în scădere, deoarece se acordă prioritate cheltuielilor cu salariile, în condiţiile în care România şi-a propus să se încadreze într-o ţintă de deficit de sub 3% pentru perioada următoare. Capitalul românesc este încă puţin dezvoltat comparativ cu alte ţări. La absorbţia fondurilor europene România continuă să fie codaşă, iar capacitatea de îndatorare a firmelor româneşti este puternic constrânsă de situaţia de criză şi de riscul de ţară relativ ridicat. Şi atunci, investiţiile străine constituie una dintre sursele pe care ar trebui să ne bazăm pentru a susţine creşterea economică. Aceasta mai ales cu cât volumul lor este în teorie nelimitat, numai noi să fim în stare să creăm condiţii de atragere. Dar nu numai volumul contează. Investiţiile străine au şi o importantă componentă calitativă. Ele permit accesul ţării noastre la tehnologii care nu ne-ar fi altfel accesibile şi sunt în general însoţite de un transfer de bune practici de guvernanţă corporativă susceptibile să influenţeze în bine întreaga economie.

Reporter: Şi măcar avem veşti bune în ce priveşte creşterea acestor investiţii?

Mihai Bogza: Din păcate, în primele 7 luni ale acestui an, volumul investiţiilor străine directe a reprezentat doar cam 70% faţă de perioada corespunzătoare a anului 2012. În prezent, România atrage investiţii străine cam la nivelul anului 2003, an în care orizontul aderării noastre la UE încă nu era foarte clar. În fapt însă, dacă ţinem seama că o parte din investiţiile din acest an sunt pentru recapitalizarea companiilor existente, afectate de criză, şi nu pentru dezvoltare, situaţia este chiar mai proastă şi nu dă încă semne de îndreptare.

Reporter: De ce?

Mihai Bogza: Ei bine, dacă investiţiile locale sunt oarecum captive - capitalul românesc nu are forţa să iasă masiv pe piaţa externă - pentru investiţiile străine există o concurenţă acerbă la nivel mondial, şi România nu performează foarte grozav. Doar ca un exemplu, în clasamentul competitivităţii publicat recent de World Economic Forum, România ocupă abia locul 76 din 148 de ţări analizate. Mă jenez să dau exemple privind ţările care se situează înaintea noastră, dar vă pot menţiona capitolele la care România se situează cel mai prost: fiscalitatea, corupţia, guvernarea ineficientă, instabilitatea politicilor economice.

Reporter: Sunt lucruri pe care le tot auzim, dar parcă mereu menţionate la modul general. Ne puteţi da nişte exemple, să zicem, pentru ultimele două?

Mihai Bogza: Hai să luăm doar trei evenimente care au ocupat masiv spaţiul dezbaterii publice în ultima lună: Roşia Montană, maidanezii şi problema rromilor. În legătură cu niciuna nu doresc să îmi exprim o poziţie despre cum ar trebui rezolvate - CIS nu se ocupă de aşa ceva - dar toate sunt simptomatice pentru nişte aspecte negative ale modului cum funcţionează societatea românească. Un lucru care este evident pentru toate cele trei cazuri este acela că sunt perene - problemele există de cel puţin 15 ani şi încă nu şi-au găsit rezolvare, ba, mai mult, nici măcar acum nu se întrevăd soluţii clare pentru ele. Pentru Roşia Montană s-a mai făcut încă o comisie parlamentară, probabil vor mai urma şi altele. Pentru câinii vagabonzi s-a adoptat o soluţie pentru care presa a demonstrat matematic că nu va rezolva problema, cel puţin în Bucureşti, în următorii 3-5 ani, şi până atunci cine ştie câte se mai întâmplă. Un alt lucru comun pentru cele trei probleme este faptul că nimeni nu pare răspunzator pentru întârzierea rezolvării, chiar dacă se vorbeşte despre despăgubiri de miliarde de euro în cazul Roşia Montană, iar în cazul persoanelor muşcate de câini există posibilitatea solicitării de despăgubiri masive. Ar fi oare corect ca aceste despăgubiri să fie plătite din banii contribuabililor? Cred că nu, ar trebui să răspundă persoanele vinovate...

Şi apoi mai sunt şi aspecte individuale legate de cele trei probleme. De exemplu, la Roşia Montană s-au făcut auzite destule voci de tipul "nu ne vindem ţara străinilor", mesaj care nu sună încurajator pentru niciun investitor dinafară, după cum în ce priveşte situaţia rromilor percepţia că România preferă să îşi exporte problemele decât să le rezolve creează în ţările europene o iritare care nu poate să nu afecteze şi mediul de afaceri.

Cum spuneam, aceste trei exemple sunt în general privite ca simptomatice pentru ceea ce este perceput în afară drept o slabă capacitate administrativă a ţării noastre.

Reporter: Aveţi exemple şi pentru corupţie?

Mihai Bogza: Dacă nu ajung ca exemple cazurile instrumentate de DNA în ultima vreme, o să menţionez doar studiul "CEO Survey" efectuat de PWC pentru anul 2013 şi în care, la întrebarea privind factorii de risc care influenţează perspectivele de creştere, 78% din respondenţii din România s-au declarat preocupaţi sau extrem de preocupaţi de mită şi corupţie, faţă de doar 41% din respondenţii la nivel global şi 33% la nivel european.

Reporter: Ar trebui autorităţile să fie mai active în modificarea percepţiei investitorilor?

Mihai Bogza: Mă tem că, în general, percepţia urmează modificarea realităţilor, şi nu invers. Înţeleg că premierul României urma să efectueze o vizită în Japonia, vizită care aparent a fost amânată în urma demisiei ministrului Economiei. Sunt convins că o astfel de vizită ar fi avut drept scop şi creşterea investiţiilor japoneze în România, şi mă gândesc cât de ingrată ar fi fost misiunea primului ministru. Interlocutorii lui ar fi avut în faţă un dosar cuprinzător privind România, şi ca om care a vizitat Japonia de mai multe ori şi ca atare sunt cât de cât familiarizat cu modul cum gândesc, pot să vă spun că nu ar fi fost foarte încântaţi. Ar fi descoperit în dosare că reţeaua de autostrăzi din România se află pe ultimul loc în UE ca densitate, şi ca atare e greu să îţi transporţi mărfurile produse în ţara noastră către restul Europei. Japonezii, care au lansat la 20 de ani de la războiul care i-a lăsat în ruine primul tren de mare viteză, ar fi constatat că în România se circulă pe căile ferate cu viteza melcului pentru că se fură componentele! Ar fi aflat că un cetăţean japonez a murit muşcat de maidanezi şi nimeni nu şi-a dat demisia pentru asta - în paranteză fie spus, probabil că s-ar fi gândit că ei şi-au reconstruit întreaga capitală distrusă de bombardamente în mai puţin de 20 de ani, până la Jocurile Olimpice din 1964, iar noi, în 23 de ani, nu am reuşit nici măcar să scăpăm de câinii vagabonzi din capitala noastră!

Ar fi aflat că o turistă japoneză a fost asasinată în mod barbar de un criminal şi violator în serie care până atunci fusese protejat de poliţie - în Tokyo o femeie singură se poate plimba la orice oră pe stradă fără teama de a fi agresată. Mai e cazul să continui?

Reporter: Chiar vă rog...

Mihai Bogza: O să mă opresc totuşi - ca român nu îmi face nicio plăcere să spun lucrurile acestea. Doar un aspect: într-o ţară ca Japonia, în care politeţea şi eticheta sunt la mare preţ, epitetele pe care şi le adresează oamenii noştri politici de vârf ar fi privite cu oroare. În Japonia, instituţiile şi persoanele care le reprezintă sunt tratate cu respect, ceea ce nu exclude lupta politică. Nu ne-ar strica să învăţăm şi în România această lecţie, dacă vrem ca cei care ne reprezintă să fie trataţi cu respect peste hotare.

Reporter: Vorbiţi de realităţi. Ce ar trebui să schimbăm?

Mihai Bogza: În primul rând, ar trebui ca orice guvern al României să îşi asume printre obiectivele principale creşterea volumului investiţiilor străine. Şi apoi să întreprindă acţiuni concrete pentru asigurarea unui mediu de afaceri mai prietenos. Acest lucru se poate face numai în dialog cu reprezentanţii mediului de afaceri. Noi, în cadrul CIS, am emis în luna mai o Carte Albă în care am listat circa 70 de măsuri concrete în acest sens. Majoritatea lor ar putea fi implementate foarte rapid şi cu costuri zero pentru buget. Despre unele dintre ele am vorbit într-un interviu anterior, aşa că nu o să mai revin; cine doreşte le poate consulta pe site-ul nostru.

Reporter: Şi câte dintre ele au fost implementate de autorităţi?

Mihai Bogza: Treceţi mai bine la următoarea întrebare...

Reporter: E tot o întrebare pe care v-am mai adresat-o: cum mai funcţionează dialogul cu autorităţile?

Mihai Bogza: Vă răspund tot printr-un exemplu: marţi, pe 1 octombrie, reprezentanţii FIC şi ai altor trei organizaţii - AmCham (Camera de Comerţ Americană în România), AOAR (Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România), RBL (Fundaţia Romanian Business Leaders) am avut o întâlnire cu ministrul Justiţiei, căruia i-am prezentat propunerile noastre privind amendarea Codului Insolvenţei, una dintre piesele legislative cele mai importante în condiţiile crizei actuale. Am prezentat un document de poziţie cuprinzând principii şi 24 de pagini de comentarii direct pe textul legii. Am rugat să fie analizate cu atenţie şi ne-am exprimat disponibilitatea să avem oricâte întâlniri tehnice erau necesare pentru a ne argumenta punctele de vedere. A doua zi, Codul Insolvenţei era adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă. De prisos să mai spunem că aproape niciuna dintre propunerile noastre nu fusese incorporată...

Reporter: Vă mulţumesc!